Autoritatile judetene vor finaliza maine procedura privind tiparirea buletinelor de vot la alegerile parlamentare din luna decembrie. Pentru alegerile parlamentare de luna viitoare, la nivelul judetului Iasi vor fi...
Deși reprezintă doar un sfert din alegătorii de pe raza municipiului, cetățenii din suburbii dau dovadă de mai multă conștiință civică și s-au prezentat la...
Activitatea de lucru cu publicul a Inspectoratului General pentru Imigrări va fi prelungită premergător și în ziua votării pentru alegerea autorităților administrației publice locale, din...
Condiţia este ca ştampila „votat“ să fie într-un singur patrulater. Buletinele de vot care vor cuprinde înscrisuri ale alegătorilor vor fi considerate voturi valabil exprimate şi la scrutinul din 5 iunie. ...
Miercuri a fost ales purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Partidului Naţional Liberal din Paşcani. Mihaela Iulia Spiridon a fost numită în funcție în urma votului...
Votul prin corepondenţă va fi aplicat doar pentru alegerile parlamentare, a decis, marţi, Comisia de cod electoral, la propunerea PSD, stabilind şi eliminarea posibilităţii înscrierii...
Senatorii au votat, luni, proiectul de lege care prevedere reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut cel puţin trei copii, până în...
Liviu Dragnea, unicul candidat la şefia PSD, a votat, duminică, la Turnu Măgurele, afirmând că aceste alegeri interne sunt prima probă serioasă pe care o...
Peste 570 de membri PSD din Pașcani sunt așteptați duminică, 11 octombrie, să își exprime votul legat de viitorul președinte al formațiunii la nivel central....
Fostul consilier PSD, Benone Mihuț, a explicat ieri seară în emisiunea „În Obiectiv” difuzată de programul Actualitatea TV cine este adevăratul conducător al Primăriei municipiului...
Biroul Permanent Județean al PSD Iași a luat ieri act de excluderea din organizația locală a consilierului Benone Mihuț. La această ședință, care s-a desfășurat...
Parlamentarii şi-au asigurat bătrâneţile. Chiar dacă nu a deschis gura pe parcursul întregului mandat decât la depunerea jurământului, un deputat sau un senator va beneficia...
Proiectele primarului Dumitru Pantazi pro ApaVital devin pe zi ce trece o „fata morgana” pentru edilul șef. Spunem asta deoarece lista susținătorilor se împuținează pe...
Prima ședință a comisiilor de specialitate din cadrul legislativului local a avut loc în această dimineață, iar în urma ei au fost avizate favorabil proiectele...
Proiectul primarului municipiului Pașcani prin care dorea revenirea la ARSACIS și Apavital nu au întrunit numărul de voturi din partea consilierilor locali, astfel că acesta...
Primarul Dumitru Pantazi și secretarul Mircea Zuzan nu vor participa la ședința de Consiliu Local ce va avea loc vineri 24 aprilie 2015, conform unor...
Reprezentantul elevilor, care a implinit 18 ani, va face de acum inainte parte din consiliile de administratie ale liceelor si va avea drept de vot....
Primarul Dumitru Pantazi și ceilalți susținători ai proiectului de delegarea a serviciilor de apă, canal și epurare către ApaVital încearcă să convingă consilierii locali să...
Nominalizații la categoria Excelență în “Sănătate” și “Servicii de Intervenție” ai Galei Actualitatea Tv ediția a V-a au fost plăcut surprinși de faptul că cititorii...
Social-democraţii cer revenirea la votul pe liste. Deoarece Comisia de cod electoral urmează să primească până pe data de 15 februarie amendamentele parlamentarilor la actualul...
Pășcănenii au venit în această dimineață la ședința legislativului local unde se discută proiectele anti ApaVital, inițiate cu votul lor. Actualii consilieri se află într-o...
Membrii comisiilor Urbanism, Economic și Juridic întrunite astăzi au dat avize pe marginea proiectelor care se află pe ordinea de zi a ședinței de mâine,...
Din secţia de votare cu numărul 527 amenajată în incinta Căminului Cultural din Moţca a dispărut o ştampilă de vot. Conform purtătorului de cuvânt din...
Campania electorală de la sate e apatică şi lipsită de imaginaţie. Candidaţii, adică Victor Ponta şi Klaus Iohannis pentru că restul există doar izolat, s-au...
Serviciul Public de Evidență a Populației Pașcani a emis programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare privind alegerea președintelui României în 2014. Acesta apare în două...
Deputatul Neculai Rățoi și Vasile Mocanu, ambii din PSD, sunt printre parlamentarii din zona Pașcani care au votat ordonanța cu mobilitatea primarilor. Un altul, Grigore...
Alegerile de duminică, 25 mai 2014, pentru Parlamentul European mai au o miză pentru primarii PSD. Convocați astăzi la o întâlnire la sediul formațiunii politice...
Mai sunt trei zile până la decernarea premiilor Actualitatea TV și până acum au fost exprimate 9.220 de voturi, iar pagina oficială a evenimentului, gala.newspascani.com,...
Votul pentru desemnarea premianților celei de a IV-a ediții a Galei Actualitatea TV a stârnit interes mare în rândul cititorilor NewsPascani.com și telespectatorilor Actualitatea TV....
Elevii Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” și-au votat astăzi profesorul preferat. Evenimentul este deja la cea de a doua ediție și s-a desfășurat cu prilejul zilelor...
Disputa dintre tabăra primarului și secretarul Mircea Zuzan a mai înregistrat astăzi un episod. Edilul șef a girat execuția publică a secretarului de către consilierii...
Sondajul de opinie pentru decernarea Premiilor Gala Actualitatea TV aflată la ediția a III-a a stârnit pasiune în rândul telespectatorilor. Pagina electonică http://gala.newspascani.com a fost...
De astăzi se poate vota pentru desemnarea câștigătorilor celor nouă categorii de premii din cadrul Galei Actualitatea TV. Ca și anul trecut categoriile pentru care...
Ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea, a anuntat, ieri, in legatura cu proiectul de regionalizare a Romaniei, ca cel tarziu in decembrie 2013 ar trebui sa fie...
În ultimele zile ale campaniei TU DECIZI. VOTEAZĂ LEGAL! poliţiştii ieşeni continuă activităţile de informare ale cetăţenilor cu drept de vot. În numai două zile,...
Parlamentarii pășcăneni Neculai Rățoi și Florin Constantinescu și-au îndeplinit cu brio îndatoririle trasate de USL pentru referendumul din 29 iulie. Cei doi reprezentanți ai PSD...