NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Victorel Lupu se autosesizează în cazul excluderii lui Benone Mihuț. Secretarul general confirmă presiunile asupra membrilor din partid

Biroul Permanent Județean al PSD Iași a luat ieri act de excluderea din organizația locală a consilierului Benone Mihuț. La această ședință, care s-a desfășurat de la orele 13.00, a participat din partea organizației locale Gică Zanet, după cum a declarat secretarul general al organizației județene.

Parlamentarii locali, Neculai Rățoi și Florin Constantinescu, au fost și ei invitați să participe, dar nu au putut fi prezenți întrucât se aflau în București.

Rapiditatea cu care s-a ținut ședința Biroului Permanent Județean naște mari semne de întrebare. Surse din cadrul organizației județene ne-au precizat că ea a fost programată ieri, tocmai ca până la ședința Consiliul Local Pașcani primarul Dumitru Pantazi să se poată baza pe votul celui care îl va înlocui pe Benone Mihuț. Actualitatea Tv i-a contactat pe doi dintre liderii județeni ai partidului. Așa am aflat că la Iași se știe că cel exclus a votat de mai multe ori împotriva intereselor partidului, deși acest lucru nu s-a întâmplat.

  

Victorel Lupu, vicepreședinte al organizației, a susținut faptul că ieri doar a fost validată propunerea Biroului Municipal Pașcani, deși excluderea consilierului local a avut loc în ședința Biroului Executiv.

Am validat propunerea Biroului Municipal (n.r. Biroul Executiv) de excludere din partid a unui domn Benone. Din dosarul prezentat de organizația Pașcani noi am apreciat că este corectă măsura luată, pentru că dumnealui nu respectă hotărârea Biroului Municipal în multe activități. Nu te obligă nimeni să stai în partid dacă nu faci ce hotărăsc ceilalți 14 sau 15, cât sunt ei acolo, ne-a spus Lupu.

Din discuția cu acesta am aflat că nu se știe împotriva a câte hotărâri a votat împotrivă cel care a fost exclus din PSD.

„Nu știu împotriva a câte hotărâri a votat. Ei au făcut trimitere la statut. Faptele prezentate se încadrau. Dumnealui are varianta să conteste. Numai cei care au calitatea de aleși locali au ajuns la Biroul Județean de Partid. Nu facem noi propunerea de sancționare, ci doar validăm propunerea de la organizația subordonată nouă, a mai susținut Victorel Lupu. 

Liderul județean spune că se va autosesiza în acest caz după ce aflat că unii membrii ai Biroului Executiv au fost înlocuiți prin votul acestui for de conducere, deși conform statutului, numirea lor se face într-o conferință extraordinară municipală. Este cazul lui Dinu Apăvăloaei și Dorinei Sofian.

Am să mă autosesizez și să văd ce este acolo„, a concluzionat vicepreședintele organizației județene. 

Secretarul general al organizației județene, Mihail Popescu, a declarat că ieri s-a ratificat la Prefectură propunerea. El nu crede că organizația Pașcani a luat direct decizia excluderii lui Mihuț.

„Am citit documentele, am luat act de ele și am transmis la Prefectură că s-a ratificat propunerea Biroului Municipal (n.r. Biroul Executiv Pașcani). Cât privește modul în care a fost exclus dumnealui a fost invitat la ședință, a fost avertizat legat de modul cum votează ceilalți colegi. Nu-i taie nimeni capul cuiva fără să-l anunțe. Se merge de la avertisment până la excludere. Votul dânsului din Consiliul Local a înclinat balanța, atunci când nu a votat cu ceilalți„, a spus secretarul general Popescu.

Tot acesta a mai precizat că de la președintele organizației Pașcani, primarul Dumitru Pantazi, a aflat că majoritatea oamenilor doresc ApaVital, iar operatorul județean are în administrare stația de epurare. Când i s-a spus că situația este inversă Popescu a spus că „atunci este treaba celor de acolo”. 

Cât privește documentul transmis în urmă cu aproximativ două luni  la organizația Pașcani, prin care consilierii au aflat că pot fi excluși din partid dacă nu votează proiectul pro ApaVital, acesta a susținut:”Noi am vrut să dezamorsăm acest conflict. Domnul președinte Gheorghe Nichita, care atunci nu era în situația de astăzi, i-a atras atenția domnului Neculai Rățoi, ce era frecvent împotriva ApaVital, că dacă obstrucționează activitatea partidului se poate ajunge la excludere. Domnul Nichita, care după cum știți a fost director la RAJAC, le-a spus să respecte opinia majorității din partid. Ideea acestui document a fost că se poate ajunge la excludere dacă se opun unei majorități„, a mai precizat secretarul general Mihail Popescu.   

Despre demiterea consilierului local se discută în această seară de la ora 20.00 la Actualitatea TV. 

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Liberalii au deschis balul electoral. De Ziua Unirii vor fi prezentaţi candidaţii la primării

Redacția

Candidații din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău au votat. Toți vor să o ducem mai bine în următorii ani! (VIDEO)

Răzvan Grecu

LISTA fericiților: cei 675 de baroni și parlamentari SPĂLAȚI de Florin Iordache prin modificarea legii ANI

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site