Legislativul local pentru perioada 2016-2020 al comunei Tătăruși, și-a intrat în drepturi. Astăzi, primarul și cei 15 aleși locali au depus jurământul, după care au ales viceprimarul...
Cele două proiecte care s-au aflat ieri pe masa Legislativului Local privind acordarea de burse pentru 332 de elevi din Municipiul Pașcani au fost aprobate....
Continuă tensiunile în legislativul local din Valea Seacă. Ședința Consiliului Local programată ieri a fost la un pas de a nu se desfășura, întrucât unii...
Proiectele societăţii civile de ieşire din ARSACIS şi de denunţare a contractului de delegare a serviciului cu apă-canal către ApaVital au trecut cu greu de...
Consilierii din comuna Miroslovești au aprobat în ședința legislativului local de ieri seară două proiecte importante pentru comunitate. Este vorba despre cele cu privire la...
La nici trei luni de zile de la constituirea legislativului local unul din cei 19 membri este suspect de incompatibilitate. O societate, la care fiul...