În cursul serii, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a fost anunțat un incendiu izbucnit la o casă/anexă din satul și comuna Hălăucești, existând informații privind o posibilă victimă.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță de prim ajutor calificat (EPA), încadrate cu 14 militari. La locul evenimentului au acționat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Hălăucești.
La sosirea echipajelor de intervenție, persoana aflată în locuință fusese evacuată de către șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Hălăucești. Victima, un bărbat în vârstă de 48 de ani, era conștientă și cooperantă, prezentând simptome de intoxicație cu fum.
Incendiul a fost lichidat de către membrii SVSU Hălăucești înainte de sosirea forțelor profesioniste de intervenție.
Echipajul EPA a acordat asistență medicală la fața locului, iar ulterior victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Cauza probabilă de producere a incendiului izbucnit în localitatea Hălăucești a fost jarul sau scânteile provenite în urma fumatului în locuri nepermise ori în condiții necorespunzătoare.


