NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Răzvan Grecu

Consilierii locali fac playback pe bani publici

Actualul legislativ local al municipiului este unul dintre cele mai slabe de la Revoluție și până acum. Deși sunt 19 consilieri locali, dintre care majoritatea manageri de firme sau de instituții publice, hotărârile pe care aceștia le emit par a fi adoptate după ureche.

Cel mai recent caz al ”implicării” acestora în problemele comunității este Hotărârea Consiliului Local ce prevede închirierea suprafeței de 200 de mp din incinta Ștrandului Municipal, pentru amenajarea unei terase. Conform acesteia consilierii locali au decis ca spațiul amintit să fie închiriat pe o perioadă fixă de 3 luni de zile contra unei sume minime de 10.858 lei.

Nici una dintre luminatele minți din Consiliul Local nu a remarcat, evidentul fapt, că cel mai optimist termen de atribuirea al acestui spațiu ar fi 1 iulie, ceea ce-l face pe investitor să plătească obligat chirie și pentru luna septembrie, lună atipică în zona nostră pentru plajă. Unde mai pui că pe 16 septembrie începe și școala, așa că potențialii clienți vor avea cu totul alte griji decât scăldatul.

Și așa ca să fiu și mai cârcotaș, nu știu dacă domnii consilieri au cunoștință, dar până pe data de 26.07.2013 la ștrand sunt prevăzute lucrări de reabilitare. Deci este șantier, iar procesul final de recepție al lucrărilor nu este semnat, astfel că ștrandul ar putea să rămână închis anul acesta.

Cred că o mică intervenție pe acea Hotărâre de Consiliu Local în care să se introducă plata pe mp la zi cu o perioadă stabilită de comun acord la semnarea contractului (dar nu mai mare de 3 luni) era binevenită și înlătura orice temere a potențialilor investitori că vor arunca banii în vânt. Dar asta însemna ca cineva să citească toată documentația, or asta necesită timp care este scump, iar domniile lor sunt plătite din bani publici care se prezumă a fi bineveniți chiar și când stai degeaba.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

loading...
Advertisements

Related posts

De facto

Răzvan Grecu

Ce este mai scump decât viața unui copil? (VIDEO)

Răzvan Grecu

Revoluția mută de la PNL: Sorin Olariu de la PMP i-a luat fața lui Marius Pintilie

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site