
Consiliul Local al orașului Târgu Frumos, județul Iași, a fost convocat în ședință extraordinară pentru ziua de 25 iunie 2026, la ora 13:00. Întâlnirea se va desfășura în sala de ședințe a sediului UAT Orașul Târgu Frumos.
Printre cele mai importante teme supuse dezbaterii se numără o inițiativă cu impact social , propusă de consilierul local Armin Constantin Jalbă, care vizează eliminarea completă a obligațiilor de plată a taxei de salubrizare pentru toate persoanele minore din oraș. Pe componenta de dezvoltare și sprijin comunitar, aleșii locali vor supune la vot Programul anual al finanțărilor nerambursabile aferent anului 2026, destinat susținerii activităților nonprofit de interes general. Totodată, pe masa consilierilor se află proiectul privind modernizarea străzilor din Târgu Frumos prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, fiind necesară aprobarea devizului general actualizat pentru acest obiectiv. Nu în ultimul rând, o altă decizie administrativă urmărește eficientizarea managementului local prin constituirea comisiei de selecție și nominalizare a membrilor care vor face parte din Consiliul de Administrație al Societății Frumos Serv SRL.
Ordinea de zi completă:
I. Aprobarea procesului verbal de ședință din data de 11.06.2026.
II. Proiect de hotărâre nr. 596/PH din 12.06.2026, privind aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al Orașului Târgu Frumos, pentru activități nonprofit de interes general, aferent anului 2026.
III. Proiect de hotărâre nr. 600/PH din 12.06.2026, privind eliminarea obligațiilor de plată a taxei de salubrizare pentru persoanele minore din Orașul Târgu Frumos, jud. Iași.
IV. Proiect de hotărâre nr. 604/PH din 12.06.2026, privind constituirea comisiei de selecție și nominalizare la nivelul autorității publice tutelare, oraș Târgu Frumos pentru procedura de selecție a membrilor în Consiliul de Administrație a Societății Frumos Serv Srl și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a comisiei.
V. Proiect de hotărâre nr. 612/PH din 18.06.2026, privind emiterea autorizației anuale de funcționare pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc, respectiv pariuri-joc tradițional, prevăzute la art. 10, lit. b) din OUG nr. 77/2009, de către S.C. BET ACTIVE CONCEPT S.R.L.
VI. Proiect de hotărâre nr. 616/PH din 18.06.2026, privind aprobarea devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi în orașul Târgu Frumos”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.
VII. Diverse.


