
Social-democrații pășcăneni își aleg vineri, 22 mai 2026, noua conducere a organizației municipale, după aproape doi ani de interimat. Adunarea Generală de Alegeri va fi prima organizată după demisia, din vara anului 2024, a fostului președinte Dumitru Pantazi, care a renunțat la funcție după ce a pierdut alegerile locale din 9 iunie 2024.
Pentru funcția de președinte al organizației s-au înscris doi candidați: Dragoș Ionescu, cel care conduce filiala cu titlu interimar din august 2024, și Mihai Buhăiescu, fost trezorier al organizației. Ionescu, inginer de profesie, fost consilier local, în vârstă de 46 de ani, a preluat conducerea după ce Biroul Permanent Municipal a luat act, în iunie 2024, de demisiile lui Dumitru Pantazi și ale fostului secretar executiv, Gică Zanet.
Pentru funcția de prim-vicepreședinte și-a depus candidatura omul de afaceri Neculai Lupu.Pentru cele cinci funcții de vicepreședinte candidează Vlad Macovei, Mihai Dediu, Emilia Cosnița, Gheorghe Micher și Sergiu Ciuciu.
Surpriza acestor alegeri este lipsa unei candidaturi din partea lui Ionuț Prodan, vicepreședinte al organizației, președinte al organizației de tineret și consilier local PSD în actualul mandat. Acesta fusese, alături de Dragoș Ionescu, unul dintre cele două nume vehiculate pentru preluarea conducerii organizației în vara anului 2024.
La secretariatul organizației candidează Adriana Dondaș, care a ocupat funcția de secretar general interimar din 2024, și Ciprian Pintilie, consilier local PSD în actualul mandat.
Pentru funcțiile de membri ai Biroului Permanent s-au înscris Thomas Alexa, Oana Hogaș, Sabin Pintilie, Marilena Burcuș, Ciprian Roman, Cristian Covrig și Mihai Lupu.Dumitru Pantazi, fost primar al municipiului Pașcani în mandatele 2012–2016 și 2016–2020, a condus organizația PSD timp de mai mulți ani. Acesta și-a depus demisia imediat după înfrângerea de la alegerile locale din 9 iunie 2024, când a candidat fără succes pentru un nou mandat de primar.La acel moment, conducerea județeană a partidului, prin președintele Bogdan Cojocaru, vorbea despre un schimb de generații la nivelul organizației PSD Pașcani.De atunci, filiala a funcționat sub conducerea interimară a lui Dragoș Ionescu, iar votul de vineri urmează să stabilească noua structură de conducere pentru următorii ani.

