RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Opinii

Caz tipic în agresiunea asupra unei consiliere locale: Agresorul devine victimă, iar victima trebuie să-și dea demisia (Audio)

Ieri consiliera locală Mihaela Spiridon a prezentat pe pagina de Facebook o agresiune verbală comisă împotriva sa de consilierul local Sorin Olariu. Tot ieri, am scris un editorial pe această temă în care am oferit 3 soluții pe care le are un consilier local de sex feminin atunci când se simte agresat de către Sorin Olariu.

Seara, în cadrul emisiunii “În Obiectiv”, realizată de Marius Parteni și difuzată de Actualitatea TV, au intrat telefonic pe rând atât Mihaela Spiridon, cât și Sorin Olariu.

Mihaela Spiridon a povestit agresiunea verbală la care a fost supusă de către Sorin Olariu în termeni decenți. Așa cum a făcut-o și pe pagina sa de socializare.

Sorin Olariu a avut, însă, comportamentul unui agresor: s-a prezentat drept victimă și a acuzat-o de minciună pe Mihaela Spiridon. Pe scurt, Olariu spune că nu a jignit-o, dar a admis că a ridicat glasul la ea. Acesta a trimis ulterior și o înregistrare audio cu incidentul. Înregistrarea a fost făcută cu telefonul mobil și o regăsiți în cadrul acestui editorial.

  

Nu știu dacă e completă. Consiliera locală Spiridon spune că nu. Din înregistrare reiese că în ședința Comisiei Economice i s-a dat cuvântul consilierei Mihaela Spiridon, iar aceasta a încercat să-i solicite decență în exprimare consilierului Sorin Olariu.

Acesta din urmă, a început să zbiere isteric, așa se aude pe înregistrare, la consiliera locală nelăsând-o să vorbească: „Vă întrerup, deci nu vă las să vă duceți până la capăt”.

De aici încolo cu greu a putut să vorbească Mihaela Spiridon. Pe înregistrarea dată, care nu pare a fi completă, având doar 20 de minute, nu se aud jigniri explicite, însă ele au fost.

Prima jignire: nu i s-a dat voie să vorbească, deși s-a înscris regulamentar la cuvât.

A doua jignire: a fost folosit un ton extrem de nepotrivit.

Consiliera Mihaela Spiridon acuză însă că Sorin Olariu a făcut-o ipocrită și penibilă, și că acest moment și amenințarea ei că îl va acționa în judecată, nu se regăsește pe înregistrarea făcută de consilier.

În aceste condiții, astăzi am vorbit cu doi martori oculari ai incidentului. Ambii mi-au confirmat varianta Mihaelei Spiridon. Unul dintre aceștia mi-a povestit că în momentul în care Olariu țipa la Spiridon, a avut un moment în care s-a aplecat peste masă, dând impresia că vrea să treacă peste ea.

Astăzi la finalul ședinței de Consiliu Local, Sorin Olariu i-a cerut demisia și a făcut-o mincinoasă pe consiliera Mihaela Spiridon. Curat murdar! Agresorul cere demisia victimei, transformând-o pe ea vinovată de agresiunea sa!

Această situație mă face să-mi aduc aminte de situațiile în care un bărbat viola o femeie, iar victima era acuzată că s-a îmbrăcat provocator!

Related posts

Apa, banii şi REFERENDUMUL!

Marius Parteni

Pantazi, ziariștii și destinul României: „Din cauza voastră a ajuns țara în halul ăsta”!

Marius Parteni

Dreptatea și adevărul sunt doar la TV Bit?!

Marius Parteni
Încarcă...