RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria începe lupta cu cei 500 de maidanezi de pe stradă. Vicele Axinte:”Redeschidem fostul padoc, îl amenajăm și trecem la aplicarea legii”

Decizia parlamentarilor deputați în privința câinilor comunitari i-a pus pe jar pe șefii executivului local. Viceprimarul municipiului a declarat ieri seară în emisunea “În Obiectiv”, difuzată de postul de televiziune Actualitatea Tv, faptul că vechiul padoc va fi redeschis.

Decizia a fost luată după o ședință a executivului local în care s-au căutat soluții pentru ca animalele să fie urgent strânse de pe străzile din Pașcani.

“Vom redeschide vechiul padoc de pe malul Siretului. Am discutat deja cu proprietarii terenului să facem un nou contract, iar acolo vom duce toate animalele pe care le strângem de pe străzi. Prima măsură va fi aceea ca localița să fie amenajată, cu resurse din bugetul sectorului de Gospodărie Comunală. Nu se va mai întâmpla cum a fost în trecut. Vom avea grijă ca iubitorii de animale să nu mai ia de acolo și să le dea drumul pe străzi. Câinii care vor ajunge în padoc, vor trece prin toate etapele, deparazitare, sterilizare, li se va aloca hrană, iar dacă legea rămâne așa cum s-a discutat în Parlament ne vom conforma”, a explicat viceprimarul Vasile Axinte.

  

Conform promisiunilor acestuia în maxim o săptămână de zile locația padocului va fi amenajată, după care se va trece la prinderea câinilor.

“Vom suplimenta numărul de echipe care vor acționa pentru prinderea câinilor. Trebuie să îi ajutăm pe cei de la Eco Salubritate. Dacă nu vom face față, apelăm la firme specializate. Cert este că trebuie rezolvată urgent această problemă. Pe străzi sunt în jur de 500 de animale. Loc în padoc vor fi doar pentru maxim 150. Așteptăm ONG-urile să se implice, la fel și oameni care vor să ia acasă câini. Altfel, vom fi nevoiți să recurgem la soluția extremă și anume eutanasierea, dacă după perioada petrecută în padoc animalele nu sunt adoptate. Avem contract încheiat cu firma Protan din Roman, specializată în acest domeniu. Nu ne dorim să aplicăm măsurile extreme, dar dacă altceva nu avem ce face ... “, a mai susținut vicele Axinte.

Reprezentanții Primăriei se bazează în acest demers și pe o serie de sponsori ai administrației . Executivul local va putea recurge la măsura eutanasierii abia după ce legea va fi promulgată, asta în condițiile în care organizațiile non guvernamentale care militează pentru drepturile câinilor nu vor ataca decizia Camerei Deputaților.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

    

Related posts

Iluminatul provizoriu din centrul Pașcaniului a fost aprins! Proiectul prevede la final corpuri de iluminat suspendate deasupra străzii!

Răzvan Grecu

Mihaela Amariei este noul manager al Spitalului CF Pașcani. Ordinul de numire a ajuns de la minister!

Răzvan Grecu

Monument ridicat și închinat Eroilor Neamului, sfințit la Cozmești. Tânără care a murit în timpul Revoluției din 1989, trecută pe placa comemorativă (VIDEO)

Oana
Încarcă...