NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Mitropolia: Nu putem opri pelerinii care sărută moaştele Sfintei Parascheva

Până în 40.000 de oameni s-au închinat până acum la moaştele Sfintei Parascheva din Iaşi, însă autorităţile se aşteaptă ca de abia de acum grosul pelerinilor să sosească în capitala Moldovei. Anunţul repetat al autorităţilor naţionale că nu vor exista niciun fel de restricţii, în special pentru pelerinii care s-au vaccinat, va mobiliza persoanele care au fost nehotărâte să vină la Iaşi. Cel puţin aceasta este ipoteza scenariului de încărcare maximă cu care lucrează în momentul de faţă Jandarmeria Română.

Începând de astăzi, vor demara şi pregătirile pentru slujba care va avea loc pe pietonalul Ştefan cel Mare. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au anunţat că oamenii vor avea acces doar aşezaţi pe scaune, în număr limitat, slujba urmând a fi transmisă pe mai multe ecrane amplasate în zona centrală.

Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a declarat că în principal oamenii par să respecte condiţiile mai bine decât o făceau anii trecuţi, dar a admis şi constatările jurnaliştilor: mulţi pelerini îşi dau masca jos când ajung în dreptul raclei şi sărută moaştele.

„Au fost foarte puţini pelerini, pentru că e o perioadă foarte lungă în care pot veni şi ei au ales să vină ziua. Nici ziua, după cum puteţi vedea, nu e foarte aglomerat, de obicei sunt câteva zeci de persoane, poate 100-200 maximum. Timpul de aşteptare este scurt, se respectă toate regulile, constat faţă de anul trecut că e mult mai uşor să îi convingem, au venit şi cu un pic mai multă înţelepciune la capitolul acesta: înţeleg că trebuie să respecte regulile“, a explicat pr. Constantin Sturzu.

  

Acesta a detaliat faptul că există în permanenţă doi voluntari care stau în dreptul raclei unde igienizează cât de des posibil suprafaţa de sticlă care acoperă veşmintele Sfintei Parascheva.

„În faţa credinţei omului nu poţi să spui nimic, fiecare pelerin îşi manifestă credinţa cum doreşte. Unii ating doar cu mâna, alţii cu fruntea, alţii cu o iconiţă, alţii ating sfintele moaşte cu obiecte, cu o hăinuţă. Sunt unii care, într-adevăr, îşi dau masca jos şi sărută moaştele. Este un act de credinţă, şi noi nu putem interveni în relaţia aceasta a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii lui. Noi nu îi sfătuim absolut nimic, îi lăsăm să îşi manifeste credinţa neîngrădit, mi se pare firesc aşa“, a mai spus pr. Constantin Sturzu.

Anul acesta, slujba de pe 14 octombrie este singurul eveniment religios major organizat în timpul pelerinajului. Calea Sfinţilor sau alte manifestări au fost anulate în contextul pandemiei.

ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

Percheziții DNA la primăria Iași. Sunt vizate fapte de corupție

Redacția

Teste pentru coronavirus la Spitalul de Infecţioase din Iaşi

Redacția

Încercând să-şi scape concubinul, o femeie le-a spus judecătorilor că fiica ei visase agresiunea sexuală

Redacția
Încarcă...