
De la un an la altul, numărul donatorilor de sânge scade constant, iar autoritățile nu par a găsi soluții pentru a rezolva ceea ce putem numi o criză aproape permanentă. La cel mai mare spital din Iași, Sfântul Spiridon, unele operații au fost amânate din lipsa sângelui. Deseori medicii fac adevărate minuni pentru a salva pacienți a căror viață depinde de transfuzia de sînge. Doar un sfert din solicitările de sânge ale spitalelor din Iași pot fi onorate de Centrul de Transfuzii.
„Împreună putem face ca acest Crăciun să fie cu adevărat special pentru cei care au nevoie de ajutor. Alătură-te campaniei noastre de donare de sânge și fă un gest extraordinar de generozitate!
Fiecare picătură de sânge donată poate însemna o șansă la viață pentru cineva în nevoie.
Echipa „Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie națională de donare de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din țară.
Vă așteptăm între 4 și 15 decembrie la Centrul de Transfuzie Sanguină Iași, str. Nicolae Bălcescu, nr. 21, de luni până vineri, între orele 7:30 și 13:30.
Avem multe surprize pentru donatori! Ne vedem la Centrul de Transfuzie! ”

Pentru a facilita procesul de donare, este recomandat să vă programați prin aplicațiile BlooDoChallenge sau Donorium.
Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:
-vârsta: 18-60 ani;
-greutate: femei – peste 50 kg; bărbați – peste 55 kg;
-să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli
infecțioase, etc.);
-să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
-să nu urmați vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
-să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;
-să nu fiți în perioada menstruală (sau cu 5 zile înainte sau după);
-să nu consumați alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării.
Donează sânge, fii erou! este un proiect al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și parte a programului Standing Committee On Public Health (SCOPH) din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations. Proiectul este susținut de către Ministerul Sănătății, Institutul Național de Transfuzie Sanguină ”Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
Mai multe detalii pe pagina https://www.facebook.com/doneazasangeiasi și pe event-ul https://www.facebook.com/events/1182827285754052!



