NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Federația Spiru Haret a blocat ordinul Ministrului privind ordinul normelor didactice

Sistemul educațional pregătește modificări majore în timpul acestui an școlar, respectiv directorii  de școli vor fi puși să predea normă întreagă la clasă, iar unele posturi din grădinițe și școli ar putea fi scoase.

 

Potrivit HotNews.ro, Ministerul vrea să schimbe filosofia de normare a personalului nedidactic din şcoli, precum şi degrevările directorilor. Concret, dispar posturi de secretari, administratori, îngrijitori, bucătari, mare parte din contabili îşi pierd indemnizaţiile, directoarelor de grădiniţe li se iau degrevările şi trebuie să aibă grijă de o grupă de copii cu normă întreagă, potrivit proiectului. O parte din modificări ar urmă să se implementeze din septembrie 2015, altele din luna mai 2015.

  

Proiectul prevede că directorii grădiniţelor cu program prelungit şi cu personalitate juridică să efectueze integral normă didactică, adică să aibă o grupă de copii în supraveghere şi educare, la fel ca educatoarele.

FĂ O NOMINALIZARE PENTRU GALA ACTUALITATEA TV 2015
{module FĂ O NOMINALIZARE PENTRU Gala Actualitatea TV 2015}

„În aceast interval de timp are loc prima perioadă privind vacantarea și încadrarea titularilor pentru anul școlar care urmează. Este adevărat că în acest moment se lucrează la un ordin de Ministru care aduce amărăciune pe direcția managerială a unităților școlare fiindcă așa cum este el conceput, dacă ar fi să treacă, ar însemna că directorii de grădinițe, directorii de unități de învățământ primar și gimnazial care sunt sub 25 de clase, ar trebui să aibă norma integrală la clasă. Acest ordin de Ministru este în fază de proiect, a apărut marți și pot spune că deocamdată prin intervenția conducerii Federației Spiru Haret, ieri pe data de 12, a fost blocat  și a reușit să rămână blocat în Minister, dar asta nu înseamnă că am și scăpat de el, ne-a declarat Mirel Pristavu, preșdinte Sindicat Spiru Haret.

În acest fel, deocamdată acest proces este blocat, iar dacă va fi aplicat, acest lucru va lovi  în drepturile și interesele cadrelor didactice, potrivit lui Mirel Pristavu.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Decizie naţională: tezele, gata până pe 21 decembrie

Redacția

Dosar penal după ce doi copii au furat cornuri şi lapte de la şcoală

Redacția

24 de cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au câştigat o finanţare din cadrul fondurilor Programului Erasmus+

Teona Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site