News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Aproximativ 1 din 7 candidați din promoția curentă a picat Bacalaureatul în județul Iași. Rata cumulată de promovare la nivel județean este de 81,1%

Aproximativ unul din șapte candidați din promoția curentă care au susținut examenul de Bacalaureat în județul Iași nu a reușit să promoveze. Rata de promovare în rândul absolvenților din acest an este de 84,8%, în timp ce rata cumulată de promovare, care include și candidații din promoțiile anterioare, este de 81,1%.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării, județul Iași ocupă locul al cincilea la nivel național în ceea ce privește promovarea în rândul promoției curente, după Cluj (89,9%), Brașov (86,2%), Alba (85,5%) și Brăila (85,1%). Comparativ cu sesiunea din 2025, rata de promovare a absolvenților din acest an a scăzut cu 1,9 puncte procentuale.

Din promoția curentă au fost înscriși 4.858 de candidați, dintre care 4.759 s-au prezentat la examen. Au promovat 4.037 de absolvenți, iar 722 au fost respinși, ceea ce înseamnă că aproximativ unul din șapte candidați prezenți nu va obține diploma de Bacalaureat pentru sesiunea iulie 2026.

În total, în județul Iași s-au înscris la examen 5.292 de candidați, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare. Dintre aceștia, 5.119 au fost prezenți, iar 968 nu au promovat examenul. Astfel, rata cumulată de promovare este de 81,1%, cu 2,2 puncte procentuale mai mică decât în 2025, când a fost de 83,2%.

  

Chiar și în aceste condiții, Iașul rămâne peste media națională. Rata cumulată de promovare din județ este cu 6,3 puncte procentuale peste media națională, care este de 74,8%. În clasamentul național al promovării examenului de Bacalaureat, luând în atât candidații din anul curent, cât și din promoțiile anterioare, județul Iași ocupă locul al patrulea, după Cluj (85,3%), Alba (81,4%) și Brașov (81,3%). În anul 2025, media cumulată a fost 74,3% în prima sesiune de examen, înainte de contestații.

continuare pe ziaruldeiasi.ro

Related posts

Un nou inspector adjunct la ISJ Iași: profesor doctor Genoveva Aurelia Farcaș

Redacția

Petruța Sacară se află printre finaliștii concursului „Vocea Şcolii Ieşene“

Teona Gherasim

Rezultate ale elevilor de la Colegiul „Sadoveanu” la olimpiadele de matematică și geografie

Redacția
Încarcă...