Locul unde bătrânii se nasc a doua oară

Din octombrie 2009, în Mircești există un loc unde pensionarii se pot retrage după o viață de muncă. Mai multă liniște, altfel de activitate. Patru clădiri văruite în alb, multă verdeață, flori. Printre copaci, o fântână rustică, băncuțe, o capelă mică, tot albă. Pare un sătuc de poveste, sau un orășel al copiilor. Dar e locuit de bătrâni. Este Centrul Rezidențial pentru Persoanele Vârstnice, locul unde trăiesc 50 de femei și bărbați.

Unul dintre cele mai noi centre din țară ale Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Centrul din Mircești adăpostește beneficiari din toate categoriile sociale. Unii au lucrat în spitale, alții în armată, în poliție. Sunt și cazuri sociale. Sunt și cazuri speciale. Aici locuiesc, primesc mâncare caldă și hrănitoare, îngrijire medicală curentă.

O nouă casă

Anamaria Romanciuc e ghidul nostru, ne conduce prin clădiri. „Beneficiarii centrului sunt internați după un criteriu bine stabilit, să aibă autonomie fizică și psihică. Faptul că nu au boli care să-i țină țintuiți la pat, care să nu le permită să se deplaseze singuri. Doar bolile bătrâneții, cronice, în funcție de vârsta lor. Asta le oferă posibilitatea să fie înscriși la medicul de familie și să beneficieze ca orice altă persoană”, ne explică ea. Fiecare persoană are parte de un plan de îngrijire individualizat, reevaluat la 6 luni. Dar dacă, în urma bolii, beneficiarul își pierde autonomia? Există posibilitatea întoarcerii în familie, sau se poate transfera la alt centru. „Colaborăm foarte bine cu Centrul Hospice din Hârlău, unde am transferat până acum câțiva beneficiari ai noștri”, ne spune dna Romanciuc.

Continuăm turul. Camerele sunt duble, mobilate simplu, cu paturi, dulapuri și noptiere, o masă. E plăcut, e lumină, e cald. În fiecare cameră e un frigider și un televizor. Au și o chiuvetă, cu apă caldă și rece tot timpul zilei. Băile cu cabine de duș și căzi sunt separate: una pentru doamne, una pentru domni.

Doamna C. ne primește în camera ei: un pat aranjat temeinic unul în neorânduială. Icoane pe pereți, flori proaspete. A venit aici la 1 iunie 2011, dar deocamdată stă singură. „Mie-mi place aici, mi-am aranjat cămăruța așa cum mi-a plăcut. Acum mă ocup cu florile afară. Toată iarna am împletit. Aproape pentru toți copiii de-aici, numai Anamariei nu i-am împletit.” Râde, râde și Anamaria Romanciuc. „Mă gândesc că așa e, cum ziceau bătrânii, că omul sfințește locul. Am vrut să fac flori mai multe, chiar dacă am cheltuit bani mai mulți, mai bine nu mănânc și cumpăr flori, că tare mi-s dragi.”

Trup și suflet

Pentru sănătatea fizică și psihică a beneficiarilor, conducerea încurajează activitățile cele mai diversificate, în conformitate cu normele DGASPC. În sala multifuncțională sunt aparate de gimnastică, jocuri de șah, table și rummy, o mică bibliotecă. Bătrânii fac lucru manual, pictează, ascultă muzică, privesc la televizor sau filme de pe DVD. Între orele de masă, ei pot merge în Mircești sau chiar pot vizita alte localități. Mulți au copii, rude în zonă, de la Pașcani la Roman sau Iași. Mulți și-au făcut noi prieteni. Rezidenții sunt o comunitate mică, dar deschisă.

Capela cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena e deschisă în fiecare duminică, iar preotul ortodox și cel catolic din Mircești slujesc alternativ. E o capelă ecumenică – icoane ortodoxe pe pereți, altarul deschis. Icoanele au fost cumpărate sau pictate de beneficiarii centrului. Și hramul e sărbătorit ecumenic; pe 21 mai va fi a doua ediție. „Vom avea invitați preoții ortodox și catolic, sperăm chiar părintele Postolachi din Pașcani, care ne-a vizitat de câteva ori și ne-a promis că ne va ajuta, când vom avea nevoie, legat de partea spirituală. Vom invita și oameni din preajma acestui centru, din Mircești și Iugani”, spune directorul Centrului, Valerian Vârgă.

Un succes enorm l-a avut proiectul Microferma, inițiat tot în 2010, care le permite rezidenților Centrului activitate în aer liber. Ei îngrijesc o grădiniță de flori, una de zarzavat și legume, ba chiar și câteva animale domestice – găini, iepuri. „E o dorință a lor și este și o plăcere. Noi nu obligăm pe nimeni să se ducă la grădină, avem personal calificat pentru asta, dar pentru a-și umple timpul și a-și petrece zilele cu folos, ei aleg să facă aceste oficii”, spune directorul. Rezidenții sunt atât de implicați în fermă, că au început să și investească din pensie sau micile lor economii.

Domnul Ion Coval e văduv de treizeci de ani. A ajuns la Mircești acum un an și două luni, și e foarte mulțumit. A văzut mai multe centre, și aici i-a plăcut cel mai mult. E și aproape de fiica sa, medic la Spitalul CF din Pașcani. E cel mai entuziasmat de proiectul Microfermei: „Pe cuvântul meu, parcă m-am născut a doua oară. Aici am o capră, am cumpărat-o eu. Am doi iezi. Fac curățenie. Să stau degeaba? Eu nu pot să stau degeaba. Sunt bătrâni aici, ăia nu pot face treabă. Dar eu, dacă pot să mă mișc, să nu fac oleacă de treabă? Doar nu mănânc degeaba aici!”

Bunici și copii

Unul dintre cele mai de succes programe a fost parteneriatul cu Centrul de Plasament „C.A. Rosetti” din Iași, intitulat „Copiii la bunici”. Beneficiarii centrului din Mircești au corespondat cu copiii din Iași, care i-au și vizitat în câteva rânduri. Doamnele s-au purtat ca niște adevărate bunicuțe – le-au pregătit cu mâna lor clătite și alte dulciuri la aragazul din sala multifuncțională.

Succesul programului i-a inspirat directorului Valerian Vârgă ideea unui nou proiect: „Centrul de zi pentru copii rămâne un vis al meu, sper să fie și realizat. Un anumit număr de copii să poată avea acces la hrană și educație pe timpul zilei, iar pe timpul nopții să se întoarcă la familiile lor. În Mircești și Iugani putem găsi 50 de copii defavorizați, pe care ar trebui să-i ajutăm”, spune acesta. În prezent, caută o locație împreună cu membrii Consiliului Local.

Trecut și viitor

Nu este singurul proiect în derulare, tot anul acesta urmează racordarea la rețeaua de gaz metan. În primul rând, pentru blocul alimentar, care va putea fi dotat cu o plită modernă, deocamdată se lucrează la patru aragaze. Dacă banii vor ajunge, vor fi racordate și cele două centrale termice, care deocamdată ard combustibil solid. Vor mai fi proiecte, viitorul e asigurat, într-un sens. Dar nici conducerea și lucrătorii Centrului, nici reprezentanții DGASPC nu pot oferi anumite lucruri.

Domnul Holpan e din Iași, dar a lucrat în București și în toată lumea. A fost inginer textilist, iar înainte de 1989 a fost reprezentantul Ministerului Industriei Ușoare la Stockholm, în Suedia, vreme de 5 ani. Poartă ochelari cu rame subțiri, e suficient de cald să fie îmbrăcat doar în vestă, dar cravata e înnodată și asortată corect. „E aproape ca acasă. Îmi plăcea în străinătate, era frumos, dar locul meu era acasă la mine. De asta am și plecat din București.”

Pare reținut, încrucișează brațele pe piept. Dar e doar singurătate. E unul dintre cei mai vechi beneficiari ai Centrului, de la început, din noiembrie 2009. Fiul său lucrează în China, e broker, reprezintă România în chestiuni economice. Fiica sa are două facultăți. Vorbesc la telefon, se văd rar. „A fost băiatul, a venit din China, a avut o treabă în partea asta a țării și a trecut și pe la mine.” Ce-a zis de Centru? „N-a zis nimic, nu se putea exprima față de mine, dar cred că i-a plăcut.”

Beneficiarii centrului sunt mulțumiți. Unii, chiar fericiți. Mica lor comunitate și activitatea în aer liber le-a permis, așa cum mărturisea Ion Coval, să renască. La vârsta pensionării ar putea să se bucure de ce mai poate oferi bun viața. Însă rămân, într-o anumită măsură, înstrăinați. Au altă casă, unii și-au pierdut soțul, prietenii; copiii altora sunt la mii de kilometri. Singurătatea se strecoară uneori în glasuri, în gesturi. O trage după sine memoria unei vieți întregi, codificată în rutina zilnică a unui nod perfect la cravată.