
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au desfășurat, în perioada 1 – 30 iunie, acțiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
În urma controalelor, au fost legitimate 1.277 de persoane și verificate 1.129 de autovehicule. Oamenii legii au aplicat 809 sancțiuni contravenționale, dintre care 306 pentru depășirea limitei legale de viteză, iar restul pentru alte abateri la regimul rutier. Valoarea totală a amenzilor este de 340.617 lei.
Totodată, polițiștii au reținut 28 de permise de conducere.
Separat, pe 30 iunie, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Pașcani și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat o acțiune de tip „BLITZ” în comunele Todirești, Hărmănești și Ruginoasa.
Acțiunea a avut ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor comise cu violență, reducerea riscului producerii accidentelor rutiere și combaterea comercializării ilegale de animale.
În cadrul verificărilor au fost legitimate 54 de persoane, controlate 43 de autovehicule, 4 atelaje hipo și 2 unități economice.
La finalul acțiunii au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, dintre care una pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 28/1999 și opt pentru abateri la regimul circulației prevăzute de OUG nr. 195/2002. Valoarea totală a amenzilor a fost de 3.215 lei.

