RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Isărescu, despre protestatarii care au aruncat cu bani pe treptele BNR: ”Gestul lor echivalează cu terfelirea tricolorului”

”În România, statul român, banul public, nu a avansat un cent, ca să spun aşa, un leu, în ajutorarea băncilor româneşti, fie ele cu capital românesc, sau capital străin.

Cu alte cuvinte or fi având şi băncile româneşti păcatele lor, dar soliditatea sistemului bancar românesc nu a fost pusă la îndoială. O spun cu tărie că starea macroeconomică a României este aproape printre cele mai bune comparativ cu ţările din regiune”, a afirmat guvernatorul BNR Mugur Isărescu într-un interviu acordat postului “Radio România Actualităţi”.

“Gestul celor care au aruncat cu banii acum o săptămână pe treptele BNR echivalează cu terfelirea tricolorului sau cu fluieratul atunci când se cântă imnul naţional. Eu nu ştiu ce au gândit organizatorii acestui marş. A arunca cu bani înseamnă risipa. Oare asta au vrut organizatorii să spună? Sper din toată inima că nu au vrut să transmită acest lucru, ci mai degrabă că au dorit să facă zgomot”, a declarat Isărescu.

  

”Practic, noi trăim în paradox. Observăm şi noi aici la BNR că pe măsură ce fundamentele macroeconomice s-au îmbunătăţit, pe măsură ce inflaţia a scăzut (nu avem deflaţie, dar avem o inflaţie foarte scăzută), pe măsură ce dobânzile au ajuns la minime istorice, pe măsură ce lichiditatea pieţei este multă, poate chiar mai mult decât suficientă, s-au înteţit vocile care exprimă nemulţumirea. Nemulţumirea despre sistemul bancar, nemulţumiri chiar la adresa BNR. Este o realitate pe care trebuie să o recunoaştem”, a mai spus guvernatorul BNR.

 

 Sursa: gandul.info

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Tot ce aveti nevoie pentru preturi si manopere constructii gasiti pe Reformex.ro!

Redacția

Primar PSD, filmat în timp ce înjura şi scuipa o bătrână localnică. Edilul a fost data AFARĂ din partid (VIDEO)

Redacția

Sistemul Hidrotehnic Independent Pascani scoate la concurs (1)

Redacția
Încarcă...