NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Firma fiului fostului consilier judeţean Dinu Apăvăloaei, are de restituit creditorilor circa 700.000 lei

Lichidatorul judiciar al firmei SC Amed Group SRL, deţinută de fiul lui Dinu Apăvăloaei , a publicat la sfârşitul anului trecut tabelul creditorilor. Cele mai mari sume le are de recuperat BCR.

Firma fiului fostului consilier judeţean Dinu Apăvăloaei, SC Amed Group SRL, în prezent aflată în insolvenţă, are de restituit creditorilor circa 700.000 lei. Pe data de 29 decembrie 2014, lichidatorul judiciar al firmei a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă un tabel suplimentar al creanţelor faţă de averea firmei debitoarei, prin care s-a actualizat situaţia datoriilor ce trebuiesc plătite creditorilor. Cea mai mare sumă o are de recuperat Banca Comercială Română de unde firma lui Eduard Apăvăloaei a contractat un credit pentru a-şi dezvolta afacerea bazată pe extracţia pietrişurilor şi nisipurilor. Potrivit tabelului suplimentar de creanţe, SC Amed Group SRL trebuie să plătească 529.000 lei şi 200 euro către BCR, reprezentând sumele restante de plată din creditul contractat.

O altă instituţie de unde Apăvăloaei a realizat împrumuturi, Unicredit Leasing Corporation IFN, are de recuperat de la firma insolventă 1.743 lei. De asemenea, fiul fostului consilieri judeţean PSD a evitat să plătească şi obligaţiile financiare către bugetul de stat şi cel local, astfel că Administraţia Judeţeană de Finanţe Publice Iaşi trebuie să recupereze aproximativ 33.000 lei, în timp ce Primăria Municipiului Paşcani are de încasat de la Amed Group peste 58.000 lei. Ultimul creditor din tabel, Administraţia Bazinală de Apă Siret, are de recuperat aproximativ 78.000 lei reprezentând taxe neachitate de funcţionare a balastierei. Societatea Amed Group a intrat în insolvenţă în anul 2012 după ce nu şi-a putut onora obligaţiile faţă de creditori, iar în octombrie 2014 magistraţii au decis să deschidă procedura simplificată a falimentului. Prin afacerile derulate cu firma Amed Group, Dinu Apăvăloaei a intrat şi într-o stare de incompatibilitate, după ce a semnat un contract pentru efectuarea unor activităţi de transport pentru SC Lucrări Drumuri şi Poduri, din subordinea Consiliului Judeţean.

  

Conform art. 90-92 din Legea 161/2003 privind prevenirea şi sancţionarea corupţiei, consilierii judeţeni nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile publice locale din care fac parte (CJ – n.r.) şi nici cu instituţiile sau regiile autonome aflate în subordinea ori sub autoritatea CJ. Prevederile se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local. Din 2007 până în 2011, societatea deţinută de familia Apăvăloaei a avut permanent cifre de afaceri cuprinse înter 2 şi 5,6 milioane lei, semn că parteneriatul public – privat funcţiona perfect. Din 2012, afacerile au început să scârţâie, iar Apăvăloaei însuşi şi unii creditori au solicitat intrarea în insolvenţă pentru recuperarea datoriilor. În luna aprilie a anului trecut, Dinu Apăvăloaei a fost condamnat cu executare pentru că prin înscrisuri false a prejudiciat o firmă din Năvodari cu peste 2,1 milioane lei.

sursa ziaruldeiasi.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Persoanele fizice vor putea plăti datoriile la stat eșalonat pe 12 luni. Guvernul a extins perioada în care firmele pot amâna plata

Redacția

Dacia va prezenta prima sa mașină electrică, cea mai ieftină de pe piața auto europeană

Redacția

Siretul Paşcani a învins insolvenţa!

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site