Un număr de 132 de familii din municipiul Pașcani și suburbii beneficiază de mesele oferite zilnic la Cantina Socială. Număr persoanelor care se înscriu la o masă caldă crește de la o lună la alta, după spusele șefului interimar. 
„În momentul de față avem 132 de persoane care sunt înscrise la Cantina Socială, în creștere față de perioada trecută. Asistații fluctuează de la lună la lună și în continuare mai avem solicitări ale persoanelor care doresc să servească masa. Tendința este spre creștere”, a declarat Corneliu Spătaru, șef interimar Cantina Socială.
Creșterea de la 8 lei la 12 conform Ordonanței de la Guvern a fost acoperita de bugetul local în ședința de consiliu aferentă lunii noiembrie, când, consilierii au aprobat proiectul de hotărâre.
Cetățenii primesc acum o masă caldă în valoare de 12 lei pe zi, asta după ce din anul 2015, suma cheltuită zilnic pentru hrana lor, a fost majorată cu 50%, conform unei ordonanţe de Guvern.
În momentul de față la sediul cantinei încă cinci familii au depus cereri pentru a fi înscriși pe lista persoanelor care beneficiază de o masă caldă.
Potrivit legii, beneficiază de serviciile Cantinei de Ajutor Social: preşcolarii şi elevii familiilor al căror venit minim lunar pe persoană nu depăşeşte 142 lei; tinerii care urmează cursuri de zi în unităţile de învăţământ din oraş, care nu depăşesc vârsta de 25 ani, respectiv 26 ani, în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de cinci ani, cu condiţia să nu aibă venituri lunare mai mari de 142 lei pe membru de familie; persoanele care beneficiază de ajutor social; persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, dar care nu au niciun venit, nu au aparţinători legali sau sunt izolate social; pensionarii cu pensia de până la 900 lei/lunar (cu plata a 30% din pensie); invalizii şi bolnavii cronic (gratuit în limita unui venit lunar de 142 pe membru de familie sau şi cu plata a 30% din venit pentru cei care realizează venituri cuprinse între 143 şi 900 lei pe lună); orice persoană care, temporar, nu are niciun venit (în limita a 90 zile pe an).


