Se spune că avem norocul scris în stele, dar pentru a reuși în viață este multă muncă depusă, multe sacrificii și doza de ambiție necesară în îndeplinirea viselor. 
Și totuși ajungem adesea să ne întrebăm care sunt motivele care stau la baza deciziei unui tânăr de a pleca să studieze în Occident și cum este el privit de angajatorii din țări europene sau chiar de angajatori români la vederea CV-ului. Cum ajung tinerii să fie interesați de studieze în alte țări când și în România sunt instituții de invățământ de elită.
Vorbim astăzi despre un tânăr, 100% pășcănean care a crezut în visul lui. Sabin Costea s-a născut pe 6 octombrie 1993, singurul moștenitor, dacă mi-e permisă exprimarea, al familiei Costea. Mama, care este profesor, l-a învățat despre disciplină, despre conduite morale, iar tatăl, inginer de meserie, l-a învățat despre pragmatism.
A finalizat studiile liceale la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, apoi a obținut o bursă, urmând să dea un examen de admitere, pe care l-a și luat la o școală privată din Lyon, Franţa.
Cum a reușit să depășească cu succes greutățile pe care le-a întâmpinat, și mai ales ce l-a motivat să nu accepte ceea ce sistemul de învățământ românesc îi oferea, preferând pe cel al altei țări, aflăm astăzi într-un scurt interviu acordat de către Sabin.
Sabin Costea. Cine este Sabin Costea? Cum te-ai descrie? Știm că ai absolvit Colegiul „Mihai Sadoveanu“ din Paşcani, după care ai obţinut o bursă la şcoala superioară Vatel din Lyon, o şcoală prestigioasă în Europa. Aici ai reuşit, la finalul studiilor, să fii şef de promoţie pe toată Franţa la specializarea ta, obţinând titlul de „Major National“.
Sabin Costea e un tânăr profesionist din domeniul hotelier care tocmai a absolvit într-adevăr o școală prestigioasă în Lyon, o persoană pasionată de acest sector și mai ales de partea lui de planificare, analiză și concepte noi, veșnic interesată de alte culturi și de experiențe departe de casă. Alte interese de-ale mele în câteva cuvinte: cititul, sportul, afacerile și antreprenoriatul, marketingul.
Cum răspundeai când erai mic la întrebarea: Ce te vei face când vei fi mare?
La diferite vârste răspundeam diferit, cu un grad de certitudine din ce în ce mai scăzut: la început voiam sa fiu supererou, apoi tâmplar, tester de jocuri video, jurnalist, și de pe la 16 ani am început să ofer un răspuns destul de sec care nemulțumea cam pe toată lumea: nu știu. Nu m-am identificat niciodată cu o meserie anume, să pot garanta că am vreo idee despre ce rezervă viitorul.
Cum vedeai tu Europa, când începeai să cunoști geografie? Te proiectai departe de România? Te vedeai departe de granițe?
Europa părea tot timpul și aproape, și departe: auzisem atâtea povești, atâtea mărturii, că nu puteam sa disting realitatea de ceea ce-mi oferiseră ceilalți pe post de viziuni proprii. Plecatul afară face parte, în opinia mea, din acele subiecte sensibile, în care toată lumea are o părere, dar cei care știu cel mai mult despre ce înseamnă să-ți părăsești țara de obicei tac. Fascinația plecării apare pentru toți, doar că la mine a fost din ce în ce mai greu de ignorat începând din liceu. Totul a plecat de la obsedanta întrebare: oare ce e dincolo? Și după suficiente instanțe ale acestui dialog, n-a mai fost cale de întoarcere.
Ce nu-ți oferea România? Sau mai bine spus, ce ai fi putut face în țara în care ai făcut primii pași?
Am avut dintoteauna o dorință latentă de a pleca, dar nu știam exact cum aveam să fac acest lucru, și prin clasa a XI-a, când am avut deodată revelația că nu era o facultate în România care să mă mulțumească pe domeniul la care mă fixasem, am luat definitiv această hotărâre. Aș fi putut face o facultate de management sau de afaceri generale în țară și probabil m-aș fi angajat imediat după la o companie multinațională, dar calea aceasta părea atât de bătută, încât am simțit o respingere: nu era drumul meu. În două cuvinte, România nu-mi oferea studii specializate cu garanții profesionale, și nici o provocare potrivită pentru a-mi înțelege structura și calitățile.
Spune-mi, ce conotație prinde pentru tine cuvântul sacrificiu?
Pentru mine, sacrificiul în cea mai simplă ipostază este abandonarea satisfacției prezente în favoarea uneia viitoare, chiar ipotetice.
Cate astfel de acțiuni (sacrificii) să le numim așa au fost făcute de familia ta ca tu să ajungi aici?
După cum vă puteți imagina, destule. Începând cu partea vizibilă tuturor, cea financiară: trebuie resurse consistente pentru a studia în străinătate, mai ales în școlile de turism (cele mai bune sunt private, și unele instituții elvețiene, spre exemplu, pot costa până la 50.000 franci semestrul). La care se adaugă costurile vieții, care oricum sunt mai scumpe decât în România. Transporturile cu avionul își aduc și ele contribuția, și nota de plată devine repede împovărătoare. Un alt sacrificiu deosebit de dureros este cel afectiv: e greu să pleci de acasă și distanțarea de familie devine o a doua natură. S-au scris opere întregi despre acest subiect, despre dorul de casă, oameni și locuri, nu pretind că aș putea explica mai bine dilema aceasta. Fără vreo ordine după cele mari, îmi mai vin în minte și altele: ritmul de viață românesc, obiceiurile, natura, limba, mâncarea.
Ai spus vreodată: Gata, mi-a ajuns, vreau acasă?
De foarte multe ori, în sinea mea, doar ca n-am lăsat pe nimeni altcineva să audă aceste gânduri.
Ce te-a motivat să învingi dorul de casă?
Convingerea nestrămutată că în viață recompensele sunt pe măsura sacrificiilor.
Ce-ți lipsește de aici?
Îmi lipsesc niște lucruri pe care nu le voi mai avea niciodată: atmosfera din timpul liceului, copilăria, verile lungi. Nu-mi lipsește neapărat ceva legat de locul în sine, mai degrabă îmi lipsesc niște circumstanțe.
De câte ori vii în Pașcani pe an?
Cam de fiecare dată când vin înapoi în România, deci de două ori pe an.
Când şi în ce context ai vrea să te întorci în țara ta, în România?
În ceea ce privește momentul, nu am o vârstă precisă pe care o vizez: mă voi întoarce când mă simt pregătit, când voi fi prea obosit să tot călătoresc și să schimb medii. Sau, dacă țara evoluează repede și bine, mă voi întoarce în ziua în care conjunctura va fi favorabilă, nu aș ezita dacă aș vedea oportunitatea potrivită.
Dacă ar fi să te întorci, în ce ai investi?
Aș investi în educație, poate IT, știu de la colegi și prieteni că industria aceasta merge bine, agricultură biologică, artizanat pentru export, industria textilă, și, desigur, industria turistică (pensiuni sau hoteluri).
Acum lucrezi în domeniul managementului hotelier, la Monte Carlo. Sabin, ce înseamna asta pentru tine?
(Luna trecută mi-am terminat contractul acolo, acum sunt în negocieri cu unele lanțuri hoteliere pentru viitoarea mea carieră internațională).
Înseamnă pentru mine ca am reușit tot ce mi-am propus, că am integrat sistemul cu succes, că am fost acceptat, că mi-am dovedit potențialul și valoarea într-o destinație de lux cu tradiție, un leader al acestui segment de 150 de ani. A fost o experiență bogată, care mi-a completat CV-ul și perspectiva.
Ai ceva să transmiți celor de acasă?
În primul rând, celor pe care îi cunosc și m-au ajutat într-un fel sau altul, le transmit salutări și mulțumiri. Chiar nu aș fi ajuns unde sunt dacă nu erau ei. Pentru cei care nu mă cunosc personal, dar care au auzit de experiența mea, să știe că totul este posibil, și faptul că provin dintr-un oraș mic nu este o povară, un handicap, sau o scuză în calea viselor lor. Aveți atâtea posibilități de conectare cu toată lumea, sunt atâtea lucruri de făcut peste tot, încât vă puteți aduce contribuția personală acolo unde vă cheamă intuiția sau aptitudinile.
Povestește-mi, cum ți-ai descrie viața? Ce ai schimba la ea? Ce ai evita să faci?
Mi-aș descrie-o ca fiind foarte bună, în care am reușit să fac aproape tot ce îmi doream. Pe perioade mai scurte, toți avem vremuri mai bune și vremuri dezamăgitoare, dar, per ansamblu, pot spune că am avut succes, m-am îndreptat constant spre obiectivele pe care mi le fixasem. Aș schimba, poate, folosirea timpului pe care l-am pierdut uneori în liceu, și aș evita să fiu închis la propuneri noi sau neobișnuite. Și poate să-i fi ajutat pe ceilalți, mai mult, când aveam posibilitatea.
Şi presa din Franţa îl ia drept model!
Citește și: {loadposition articlescategoryload}