News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Fântâni arteziene de decor. Din cele existente, doar jumătate funcționează

Fântânile arteziene din municipiul Pașcani funcționează cu rândul și aproape niciodată nu reușesc să se sincronizeze. Din cele șase fântâni existente, în prezent doar trei sunt puse în funcțiune.

 

Este vorba despre cele două de pe Esplanadă și cea din centru, însă nici acestea nu par să meargă așa cum trebuie. De exemplu, fântâna din fața cofetăriei Alcazar are o presiune mare, astfel încât apa ajunge în stradă, iar oamenii se feresc pentru a nu fi stropiți. Acestea se află în administrarea lui Ștefan Popa, șeful Serviciului de Gospodărie Comunală.

  

La publicarea articolului, celelalte trei fântâni care se afla în parcul Municipal și în fața Primăriei nici măcar nu erau pornite. De altfel, cea de pe strada Republicii nu funcționează de mai bine de o lună. Nu am putut afla care este motivul, deoarece persoana care se ocupa de administrarea lor se află în concendiu. De asemenea, reporterii Actualitatea TV au încercat să îl contacteze pe purtătorul de cuvânt al Primăriei, însă fără nici un rezultat. 

Related posts

Ședință de CL la Târgu Frumos cu 14 proiecte pe masa de lucru a aleșilor locali

Marius Parteni

Consiliul local a luat astăzi act de demisiile lui Bodoașcă și Dandu

Răzvan Grecu

Școala Ciohorăni este pe lista celor 1200 de școli care vor primi fonduri pentru “masa sanatoasă”

Redacția
Încarcă...