RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Comisia de Circulaţie propune: Locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi şi măsuri împotriva aglomeraţiei din zona noului sediu E.ON! Centrul deal deschis traficului şi în weekend (VIDEO)

Măsuri noi în ceea ce priveşte traficul rutier din Paşcani. Mai multe schimbări de acest ordin au fost propuse şi dezbătute astăzi în Comisia de Organizare a Circulaţiei Rutiere.

 

 

  

În sală au fost prezenţi consilieri locali, reprezentanţi de la Poliţia Locală, Poliţia Rutieră, angajaţi ai Primăriei, şi viceprimarul Gabriela Nedelcu, preşedinta comisiei.

S-a discutat astăzi despre amplasarea a 18 locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi, în zone circulate din oraş. De exemplu, la Casa Municipală de Cultură, la Finanţele Publice, în zona Primăriei Vechi, la Evidenţa Persoanelor, şi în zona pieţei agroalimentare din vale.

O problemă identificată de membrii comisiei este agomeraţia care se formează pe strada Ceferiştilor, acolo unde operatorul E.ON şi-a mutat sediul în urmă cu câteva luni. Totuşi, o soluţie ar fi trasarea liniei continue până după curbă, şi amenajarea unei treceri de pietoni.

“Nu există trecere de pietoni pe Ceferiştilor mergând spre gară. Şoferii staţionează frecvent în intersecţii , şi suntem obligaţii să încălcăm linia continuă. Am trimis adresă la E.ON Târgu Mureş, şi le-am spus că în zonă există pericol de accidente atât pentru pietoni cât şi pentru şoferi. Le-am sugerat să amenajeze o parcare însă ei ne-au transmis că aceasta nu este o soluţie viabilă”, a precizat Vasile Avasiloaie.

Referitor la aglomeraţia din zona Spitalului Municipal, unde, mai ales la orele de vârf se formează cozi interminabile, Marius Pintilie a vrut să ştie dacă se mai face sau nu sens giratoriu, sau măcar unul format din balize, experenţial, pentru a i se testa utilitatea. Nu a primit, însă, un răspuns concret.

Din nou s-a discutat despre modul în care se circulă în zona celor două pieţe din oraş, cu referire la faptul că încă sunt comercianţi care vând marfa direct din dubele parcate în imediata apropiere a pieţelor. Un studiu de reorganizare al întregii zone este soluţia salvatoare, după cum au apreciat consilierii prezenţi la discuţii.

Centrul oraşului, din zona magazinului Profi şi până la Poştă nu va mai fi închis pe timp de weekend, întrucât aduce neplăceri atât şoferilor cât şi pietonilor. Pentru plimbări cu rolele şi alte activităţi de genul, copiii şi tinerii pot folosi Parcul Municipal, au susţinut membrii comisiei.   

Tot astăzi s-a luat în calcul necesitatea achiziţionării unor  indicatoare cu lumină intermitentă pentru trecerile de pietoni din oraş, şi s-a stabilit, ca până la sfârşitul toamnei, să fie refăcute marcajele pentru acestea, iar Gospodăria Comunală să toaleteze copacii din cauza cărora nu se observă unele indicatoare.  

{youtube}F0-Xi-KmayY{/youtube}

 

Related posts

Studii de fezabilitate și expertize tehnice de 8 miliarde lei pentru drumurile județene

Redacția

Primul tronson de autostradă din Moldova. De mâine, se poate ocoli Bacăul în drum spre București (Video)

Redacția

Întâlnire la sediul ADR Piatra Neamț, privind stadiul de implementare a proiectelor europene!

Marius Parteni
Încarcă...