Federaţiile sindicale din transporturile feroviare ar putea declanşa conflictul colectiv de muncă începând cu data de 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, cu prevederi favorabile salariaţilor, a anunţat marţi, 15 aprilie, într-o conferinţă de presă, Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.
„Contractele colective de muncă expiră la data de 19 aprilie pentru Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA şi pentru Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, în timp ce, în cazul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, documentul expiră pe data de 22 aprilie. Ca urmare, începând cu data de 23 aprilie există posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă, dacă în zilele următoare nu se va reuşi încheierea unor noi contracte colective de muncă cu prevederi favorabile salariaţilor”, a declarat Iulian Măntescu.
Potrivit acestuia, principala nemulţumire a CFR-iştilor se referă la eliminarea, începând de anul trecut, a drepturilor de călătorie gratuită pe calea ferată.
sursa ziarulevenimentul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}