News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

VIDEO | Un autobuz cu pasageri, care făcea legătura între Aeroportul Treviso și Veneția, a luat foc și a apoi a explodat pe un pod din Italia

Un autobuz cu pasageri a explodat, vineri, după ce a luat foc în mers, în timp ce se afla pe Podul Libertății (Ponte della Libertà), legătura între Veneția și Mestre din Italia.

La bordul autobuzului se aflau opt pasageri plus șoferul și plecase de la Aeroportul Treviso, la scurt timp după ora locală 13:00, îndreptându-se către Piazzale Roma din Veneția.

„Tursa mea s-ar fi încheiat chiar la Veneția, dar în timp ce conduceam de-a lungul Ponte della Libertà am auzit o bubuitură. Mă gândeam la o anvelopă, dar m-am uitat în spate și am văzut flacără în motorul din spate. Am oprit imediat autobuzul și i-am scos pe toți, am reușit să deschid și portbagajul ca să-și poată lua valizele. Am încercat să folosesc extinctorul, dar flăcările cuprinseseră deja autobuzul. Sunt încă în stare de șoc dar sunt bine, mă bucur că toți pasagerii sunt în siguranță”, a declarat șoferul, în vârstă de 46 ​​de ani.

„Trecutul meu de salvamar mi-a fost util să-mi găsesc calmul să reacţionez şi să mă comport corect”, a adăugat el, citat de stiridiaspora.ro.

  

Traficul rutier pe pod a fost întrerupt,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

China ar putea emite pașapoarte de vaccinare

Redacția

UE și NATO condamnă INCURSIUNEA aeriană rusă în Estonia /Premierul eston cere consultări cu aliații

Redacția

Sondaj zdrobitor în Ungaria: aproape unanimitate pe tema războiului din Ucraina. 91% din alegătorii lui Orban nu vor să audă de chemarea în Armată

Redacția
Încarcă...