RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Unul dintre preoții bisericii ”Sfânta Vineri” din Pașcani s-a stins din viață, ieri noapte

Doliu în rândul creștinilor ortodocși din Pașcani. Unul dintre preoții de la biserica ”Sfânta Vineri” a încetat din viață, la vârsta de doar 48 ani.

Este vorba de Marius Cozma, preot al acestei parohii de peste 14 ani. În urmă cu două zile a suferit un acccident vascular și a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, după ce a primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Pașcani. Ieri noapte preotul a încetat din viață.

Ne întristează foarte mult vestea decesului părintelui. A fost un slujitor al Domnului, implicat în comunitate și viața bisericească. Suntem alături de familie. Dumnezeu să-l odihnească”, ne-a declarat preot  Pavel Postolachi, protopopul Pașcaniului.

Trupul neînsuflețit va fi depus în biserica unde a slujit, cel mai probabil mâine, 10 ianuarie. Înmormântarea va avea loc duminică, 12 ianuarie 2020.

  

Marius Cozma a slujit mai întâi la o biserică din Hârlău, apoi la Pașcani. Dumnezeu să îl odihnească!

Related posts

Târg de mărțișoare caritabil la Mircești și Iugani, pentru Iosif, copilul supravietuitor din Mircești

Carmen Bălăceanu

Caz demn de Cartea Recordurilor în Moldova. O mămică a născut pentru a 12-a oară prin cezariană

Redacția

DSP începe controalele în şcolile din județ

Redacția
Încarcă...