RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Un poliţist a condus 10 ani maşina personală şi pe cea de Poliţie fără permis

Un poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, care a condus maşina personală, dar şi maşina de Poliţie pe drumurile publice, timp de zece ani, fără să aibă permis, a fost condamnat de Judecătoria Buzău la trei ani de închisoare cu executare, sentinţa nefiind însă definitivă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, poliţistul Luigi Cazan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere în formă continuată, în perioada iulie 1993 – martie 2013, dar şi pentru fals în declaraţii în formă continuată.

Astfel, Luigi Cazan, care a lucrat vreme îndelungată în cadrul IPJ Buzău, fiind inclusiv şef de post la Poliţia Merei, a condus pe drumurile publice, timp de zece ani, fără a avea carnet. El a condus în tot acest timp atât maşina personală, cât şi autoturismul de serviciu ce-i fusese încredinţat. Totodată, nici din cadrul IPJ Buzău nu i-ar fi fost cerute, în acest timp, documente care să ateste că poate conduce maşina Poliţiei pe drumurile publice, deşi la controalele periodice la care sunt supuşi agenţii de Poliţie se solicită inclusiv permisul pentru cei cărora li se încredinţează autoturisme de serviciu.

  

Bărbatul a fost prins în anul 2013 în urma unui control intern declanşat ca urmare a unei sesizări potrivit căreia şeful de post din localitatea Merei ar conduce maşina de serviciu fără a avea permis. La un moment dat, poliţistul a declarat că, de fapt, el are permis, însă documentul este pierdut.

Potrivit deciziei magistraţilor Judecătoriei Buzău, Luigi Cazan a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere în formă continuată, în perioada iulie 1993 – martie 2013. Totodată, poliţistul a fost condamnat la un an de închisoare pentru fals în declaraţii, în formă continuată, în perioada 11 martie 2009 – 3 aprilie. Instanţa a contopit cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani închisoare.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Pentru că reclamaţia în cazul poliţistului din Merei s-a confirmat, şefii Politiei Buzău au decis, la acel moment, să extindă verificările şi la ceilalţi agenţi. Astfel, în urma verificărilor s-a stabilit că şi adjunctul şefului de post din Lopătari a condus ani la rând fără să aibă carnet, acesta fiind condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.

În prezent, niciunul dintre cei doi poliţişti nu mai lucrează în cadrul IPJ Buzău. Întrucât o condamnare ar fi atras excluderea din Poliţie, cei doi bărbaţi au decis să se pensioneze medical.

sursa ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Premierul Albaniei: Rusia ar fi mulțumită de izbucnirea unui nou conflict în Balcanii de Vest

Redacția

Noi dispute între sârbi și croați, după ce aeroportul din Dubrovnik a fost redenumit Ruđer Bošković

Redacția

Britanicii, la munca câmpului în vreme de pandemie. În lipsa angajaților sezonieri străini, guvernul cheamă la lucru mii de localnici

Redacția
Încarcă...