News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieIași

Aproape 300 de misiuni în doar 4 zile! Salvatorii ieșeni, permanent în slujba comunității!

În perioada 25 iunie, ora 08:00 – 29 iunie, ora 08:00, pompierii militari, paramedicii SMURD și inspectorii de prevenire din cadrul ISU Iași au desfășurat 293 de misiuni și acțiuni operative și preventive**, intervenind pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului.

Bilanțul ultimelor 96 de ore:

164 intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență, primului ajutor calificat și descarcerare;

  

6 incendii lichidate;

40 alte intervenții (accidente rutiere, misiuni pirotehnice, căutare-salvare, deblocări de locuințe, salvări de animale, transportul pacienților supraponderali și alte misiuni de sprijin);

72 activități de monitorizare a situațiilor de urgență și a transporturilor de materiale periculoase;

11 activități preventive desfășurate în teren.

În această perioadă, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, a unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, a unui incendiu produs într-o boxă de pe casa scării unui bloc, la un apartament unde un vas de gătit a fost uitat pe aragaz și la un incendiu de deșeuri menajere.

Totodată, echipajele au acționat la accidente rutiere, misiuni de asanare a muniției rămase neexplodate, căutarea persoanelor dispărute, operațiuni de căutare-salvare în lacul Izvorul Muntelui, salvarea animalelor, precum și la numeroase alte solicitări venite în sprijinul cetățenilor.

Având în vedere temperaturile extreme și riscul foarte ridicat de incendii, vă recomandăm:

nu utilizați focul deschis pentru arderea vegetației uscate sau a resturilor vegetale;

nu lăsați aparatele de gătit nesupravegheate;

verificați periodic instalațiile electrice;

nu fumați în pat sau în apropierea materialelor combustibile;

anunțați imediat orice situație de urgență la 112.

Vă mulțumim pentru încrederea acordată și pentru responsabilitatea de care dați dovadă! Împreună putem contribui la siguranța comunității noastre.

Aflați cum să vă protejați în situații de urgență accesând [www.fiipregatit.ro](http://www.fiipregatit.ro) și aplicația mobilă DSU.

Related posts

Ședință ordinară de Consiliu Local cu 13 puncte pe ordinea de zi

Redacția

Vlasie reprezintă operatorul ApaVital! Opiniile personale din spațiul public îi aparțin

Marius Parteni

Primele zile friguroase în Pașcani. Cum a făcut față regia de termoficare

Irina Gherasim
Încarcă...