News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ultimul mesaj al lui Valer Dorneanu în funcţia de şef al CCR

Valer Dorneanu a anunţat că mandatul său ca judecător constituţional s-a încheiat.

„Doresc, cu această ocazie, să vă mulţumesc pentru respectul şi pentru buna noastră colaborare, care m-au onorat şi bucurat în cei 6 ani, ca preşedinte al Curţii. Cu sinceritate, îmi exprim aprecierea pentru semnificativa contribuţie în prezentarea cu obiectivitate a activităţii Curţii Constituţionale, în comuna misiune de a informa corect şi cu celeritate societatea.

«Presa este un plămân prin care respiră o naţiune», minunate cuvinte ce aparţin marelui Arghezi, care redau cu fidelitate rolul şi importanţa jurnalismului autentic. Activitatea Dumneavoastră se identifică cu uşurinţă cu această definiţie, prin dăruirea şi abnegaţia în exercitarea acestei nobile profesii. Folosesc acest prilej pentru a vă asigura de alese sentimente de preţuire, alături de expresia înaltei mele consideraţii.”, a transmis Valer Dorneanu. 

Parlamentul a decis, la începutul lunii mai, în două şedinţe, numirea la Curtea Constituţională, pentru mandate de câte nouă ani, a procurorului Bogdan Licu şi a senatoarei Iuliana Scântei. Cei d

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Un scriitor din Deva spune că a fost reclamat de vecini că are „prea multe cărți în casă”

Redacția

VIDEO Maricel Popa, șeful PSD Iași, spune la o televiziune locală cum ”i-a făcut cadou” lui Bogdan Cojocaru funcțiile de prefect și ministru al Comunicațiilor, la 34 de ani/ Cojocaru a fost și deputat, și consilierul lui Sorin Grindeanu la ANCOM

Redacția

Ministrul Finanțelor a explicat care este impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei: 1,5 – 1,8 puncte procentuale. Ce spune despre Ecofin

Redacția
Încarcă...