NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Trei tineri pășcăneni căutați de polițiști pentru că se sustrag de la executarea pedepsei

Furt din societăți comerciale, este infracțiunea pentru care sunt dați în urmărire trei tineri pășcăneni.

Mihăiță Șerban în vârstă de 21 de ani, Petru Ciprian Bîrsan de 20 de ani și Mihai Leonard Grigore de 34 de ani, încearcă să se sustragă de la executarea pedepsei cu închisoarea. Primii doi au fost condamnați la 3 și respectiv 4 ani de închisoare, iar ultimul la 1 an și 6 luni. La începutul lui  2013, Mihăiță Șerban împreună cu Petru Ciprian Bîrsan, alături de alți 3 tineri au fost implicați într-un furt de la societatea Autotranscom, ce aparține omului de afaceri Cristi Bolobiță, cât și în alte furturi în suburbia Gâștești. Ba mai mult, Mihăiță Șerban a furat și banii bunicului, cât acesta era internat în spital, bani strânși pentru zile negre.

 În luna februarie 2013 instanța de judecată a admis cererea procurorilor și a dispus reținerea pentru 29 de zile a trei dintre autorii furturilor, însă Ciprian Bîrsan şi Mihăiță Şerban au fost cercetaţi în stare de libertate.

Al treilea pășcănean dat în urmărire pentru furt din societăți comerciale este Mihai Leonard Grigore. În luna octombrie 2011, acesta a fost surprins de camerele de supraveghere ale magazinului Germanos din zona deal, în timp ce fura un telefon mobil de pe raft în valoare de 350 lei. Într-un moment de neatenție al vânzătorului, individul s-a făcut nevăzut, însă a fost prins la scurt timp de polițiști.  Mihai Leonard Grigore apucase să vândă telefonul unui alt pășcănean, cu suma de 130 de lei. Bărbatul a mai fost surprins în trecut furând băuturi alcoolice din supermarketurile din Pașcani, iar de fiecare dată i s-a întocmit dosar penal.

 Acesta este un client vechi al polițiștilor și medicilor pășcăneni. În septembrie 2012 a fost adus în cătușe la Spitalul Municipal, după ce a consumat alcool și a făcut scandal. Bărbatul suferă și de afecțiuni psihice. Mama acestuia a sunat la Poliție a doua zi dimineață pentru că bărbatul a devenit agresiv în timpul nopții și a spart mai multe lucruri prin casă. Mihai Grigore nu este la prima faptă de acest gen, dovada fiind și mărturiile vecinilor care s-au săturat de scandalurile făcute de acesta indiferent la ce oră de zi sau de noapte. 

În luna aprilie a anului 2012, acesta a fost lovit în cap cu un par, la coaste și în față după ce un prieten de pahar i-a luat doi lei, niște țigări și cureaua de la pantaloni.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

loading...
Advertisements

Related posts

Hărțuirea stradală devine infracțiune și se pedepsește cu amenzi piperate

Redacția

Pășcăneni atenție la bunurile personale dacă călătoriți cu trenul

Redacția

Amendați pentru că au aruncat gunoi pe un teren viran

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site