News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
LocalSănătate

Spitalul Municipal Pașcani înființează linii de gardă la domiciliu pentru specialiștii ATI și de Medicină Internă

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani pregătește o schimbare importantă pentru pacienți prin înființarea de linii de gardă la domiciliu în specialitățile Anestezie și Terapie Intensivă, dar și Medicină Internă. Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Marius Pintilie, a primit deja avizul favorabil al comisiilor de specialitate și va fi dezbătut în ședința Consiliului Local Pașcani din data de 24 iulie.

Principala schimbare adusă de introducerea acestor linii de gardă la domiciliu este siguranța sporită pentru cazurile complexe. Concret, atunci când în spital fac gardă medici rezidenți de anul V sau medici din specialități înrudite precum cardiologia, diabetul ori bolile infecțioase, aceștia vor fi sprijiniți direct de un medic specialist aflat de gardă la domiciliu. Medicul de acasă va putea fi chemat în orice moment pentru consult de urgență sau intervenții rapide.

  

Sistemul va fi acoperit de cei 4 medici specialiști ATI și 3 medici de medicină internă ai spitalului. În zilele de lucru, garda la domiciliu se va desfășura de la ora 14:30 până a doua zi la 07:30, iar la sfârșit de săptămână și în zilele libere legale va dura 24 de ore din 24, medicul având obligația să ajungă la spital în cel mai scurt timp de la solicitare.

Implementarea acestor linii de gardă la domiciliu va genera un cost suplimentar , de aproximativ 5.000 de lei pe lună. Reprezentanții spitalului dau asigurări că suma necesară pentru plata cadrelor medicale se încadrează în bugetul deja aprobat pentru anul 2026.

Related posts

O pășcăneancă în șoc hemoragic a fost transportată cu elicopterul Smurd la Iași. Unei alte femei i s-a făcut rău în parcare la Kaufland

Oana

Contre dure între Pintilie și Pantazi pe tema taxelor și impozitelor locale! Scăderi nesemnificative de impozite versus taxe mici pentru interese personale

Răzvan Grecu

Precizări legate de organizarea activității la Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, după începerea investiției pe Ambulatoriu

Marius Parteni
Încarcă...