News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Incendiu la Pașcani. Hoții i-au spart casa unui pășcănean, după care i-au dat foc imobilului

Alertă  sâmbătă noaptea la Pașcani, în jurul orei 03.00. Un bărbat care se afla în zonă a sunat la 112 cerând ajutorul Pompierilor pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Nicolae Iorga.

 

Proprietarul, Neculai G., cât și și restul familiei nu era acasă.  Din cele declarate de pășcănean oamenilor legii, se pare că locuința acestuia a fost spartă, fiindu-i sustrase mai multe bunuri, după care hoții i-au dat foc la casă.

  

Pompierii au reușit să stingă incendiul imediat, salvând astfel locuința bărbatului. Au ars: 30 m2 acoperiş din lemn şi învelitoare din azbociment, bunurile din două camere de locuit (mobilier, lenjerie, îmbrăcăminte) şi doi m3 cherestea. Din primele cercetări, se pare că o persoană neidentificată a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera incendiul.

”Am fost sesizați, sâmbătă în jurul orei 03.00, pentru a stinge un incendiu izbucnit la locuința unui cetățean de pe strada Nicolae Iorga din Pașcani. Am intervenit cu două autospeciale, iar incendiul a fost stins imediat. Paguba estimată se ridică la aproximativ 3000 lei, iar cauza incendiului este în curs de stabilire”, ne-a declarat colonel Sandu Vornicu, șeful ISU Pașcani

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și continuă cercetările pentru a depista autorii.

”În data de 8 februarie polițiștii au fost sesizați cu privire la un incendiu survenit la o locuință. Cei de la ISU împreună cu Poliția s-au deplasat la fața locului, a fost stins focul, și s-au făcut cercetări la fața locului. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, ne-a declarat Anca Vîjîiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Un alt incendiu s-a produs în acest weekend într-o suburbie a municipiului. Mai exact, în data de 09.02.2014, ora 02.35, Secţia de Pompieri Paşcani a intervenit în Blăgeşti – Paşcani,  pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa Anei M. A ars acoperişul din lemn şi învelitoare din azbociment pe 10 m2. Cauza probabilă a incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Tânăr din Sirețel reținut pentru două infracțiuni la regimul rutier

Redacția

Veste bună pentru adolescenți! De la ce vârstă se poate lua permisul după Noul Cod Rutier

Redacția

Guvernul din Serbia a dat termen o lună cetățenilor pentru predarea armelor

Redacția
Încarcă...