
Componenții lotului CSM Pașcani se reunesc în data de 17 iulie pentru a marca startul pregătirilor pentru sezonul competițional 2026–2027. Noul sezon va aduce și câteva schimbări în cadrul lotului, iar toate noutățile vor fi prezentate la finalul campaniei de achiziții.
Reunirea este programată pentru ora 09:30, la baza sportivă.
„După trei săptămâni de la încheierea sezonului precedent, privim înainte cu încredere și entuziasm. A venit momentul unui nou început! Suntem pregătiți să muncim, să luptăm și să reprezentăm cu mândrie orașul și suporterii noștri. Un nou început. Aceeași ambiție. Același obiectiv: să ducem cât mai sus numele CSM Pașcani!”, se arată pe pagina oficială a CSM Pașcani.
Până la definitivarea lotului de jucători, conducerea echipei a stabilit o serie de jocuri de verificare. Sunt cunoscute deja două dintre aceste meciuri: pe 25 iulie, la ora 11:00, la Pașcani, CSM va întâlni FC Bacău II, iar pe 8 august, tot pe teren propriu, de la aceeași oră, CSM va juca împotriva echipei Aerostar Bacău.
Urmează, pe 14 august, meciul CSM – Bradul Putna și, pe 22 august, CSM – USV Iași. Locația și ora de desfășurare ale acestora vor fi anunțate ulterior.
Debutul oficial în Liga 3 va avea loc pe data de 28 august.


