RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Toalete și căi de acces pentru persoanele cu dizabilități în fostul și actualul sediu al Primăriei Pașcani!

Primăria Pașcani și sediul vechi al instituției de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt, vor beneficia de toalete și căi de acces pentru persoanele cu dizabilități. Lucrările sunt deja începute, iar ele sunt realizate ca urmare a recomandărilor celor de la ISU.

Administrația locală intenționează să obțină autorizația pentru securitate la incendiu, pentru ca astfel să poată organiza evenimente în sala multifuncțională din cadrul instituției. Una din recomandările ISU a fost cea cu privire la asigurarea persoanelor cu dizabilități la toalete, inclusiv în sediul vechi al instituției, acolo unde funcționează Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanei.

„Terminăm cele două toalete, de la sediul noii Primării și vechiul sediu, ne conformăm astfel unor recomandări trasate încă din anul 2008, pentru că trebuie să asigurăm accesul și persoanelor cu dizabilități”, a explicat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al municipiului.

Sediul Primăriei Pașcani nu are autorizație pentru siguranța la incendiu, chiar dacă de mai bine de 14 ani activitatea se desfășoară în locația actuală. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a recomandat Primăriei Pașcani, încă din anul 2015, să parcurgă etapele autorizării locației pentru obținerea autorizației pentru siguranța la incendii.     

  

Related posts

Restricţii de viteză şi tonaj pe strada Ştefan cel Mare din Paşcani

Ema Roman

“Zilele Municipiului” sau “AutoBuzdu lui Morar”? Întrebare la care șefii Primăriei caută răspuns. Tu ce alegi?

Marius Parteni

Primarul Pașcaniului, mesaj către șefii CJ Iași: Traseul Pașcani – Iași și retur, nu trebuie să dispară!

Marius Parteni
Încarcă...