
Tinerii din Iași care au accesat fonduri europene investesc în afaceri de succes din domeniul agroalimentar. Mai multe proiecte depuse de ieșeni în anul precedent au fost aprobate la finanțare. Cel mai mare proiect aprobat la finanțare presupune o investiție într-o fabrică de pâine din Pașcani, cu o valoare de peste 10 milioane de euro.
Noi investiții în sectorul agroalimentar din Iași vor fi realizate în următoarea perioadă. Tinerii fermieri vor cheltui câteva milioane de euro pentru afaceri de succes.
Mai multe proiecte depuse de ieșeni în anul precedent, în cadrul măsurilor derulate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), au fost aprobate la finanțare. Unul dintre acestea este „Investiții productive în panificație în cadrul Agrocomplex Lunca Pașcani”, cu o valoare de peste 10 milioane de euro, din care aproape jumătate din sumă o reprezintă cofinanțarea. Proiectul a fost depus în măsura DR 23 – componenta: modernizare.
Bogdan Pantazi este tânărul din Iași care se ocupă de această fermă din Pașcani, respectivexploatează terenuri agricolecu diverse culturi, cum este cea de sfeclă de zahăr, și se ocupă de o fermă cu bovine.Investiția în fabrica de pâine ar putea fi demarată chiar în acest an, imediat după ce se semnează contractul de finanțare și beneficiarul primește banii de la AFIR. Măsura 23 a fost una dintre cele mai de succes, fondurile fiind epuizate în numai 5 zile. Fermierii din Iași au depus proiecte în măsura DR-23 – „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene” – „Componenta înființare”. Din cele 121 de proiecte depuse, au fost verificate de specialiști doar o parte, urmând ca noi liste cu proiectele selectate să fie publicate pe site-ul AFIR în următoarea perioadă.
Tinerii din domeniul rural, din Iași, au depus proiecte pentru înființarea unorsere cu legumesau pentru ferme cu bovine. Mai multe sere cu legume vor fi înființate de beneficiarii fondurilor europene din județ, în comune precum Prisăcani, Ruginoasa, Coarnele Caprei, Trifești, Alexandru Ioan Cuza, Țibana sau Vlădeni. O parte dintre proiecte au fost deja finanțate, altele urmează să fie finanțate. Fermierii care vor semna contractele de finanțare și vor primi banii vor începe investițiile. AFIR a efectuat plăți de peste un milion de euro către tinerii fermieri care investesc în dezvoltarea afacerilor deschise de tinerii fermieri. „Noi aveam nevoie de utilaje performante, să lucrăm terenurile. Afacerea e în familie, sunt cu toții implicați în activitatea fermei”, susține Delia Mincu, tânără agricultoare din Iași. Finanțările sunt cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro pentru fiecare proiect eligibil la finanțare. Anul acesta ar trebui deschisă o nouă sesiune de finanțare pentru tinerii fermieri. Deși anunțul privind lansarea măsurii de finanța…
Citește continuarea pe site-ul BZI


