
Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a declarat în cadrul conferinței de presă săptămânale, că administrația locală se confruntă cu dificultăți în atragerea fondurilor europene, în derularea investițiilor și în realizarea achizițiilor publice. Edilul a subliniat că patrimoniul joacă un rol important în aceste domenii, însă lipsa clarificării acestuia și neintabularea unor străzi reprezintă obstacole majore în implementarea unor proiecte.
„Este greu să ne gândim la implementarea unor proiecte atunci când nu avem toate străzile intabulate sau nu avem patrimoniul clarificat”, a explicat primarul.
În același timp, Pintilie a observat o intensificare a activității investiționale în jurul municipiului. „De exemplu, cei de la Transgaz și Delgaz Grid derulează investiții, autostrăzile și calea ferată aduc și ele investiții. Toate aceste acțiuni, într-un fel sau altul, sunt legate de patrimoniu și achiziții”, a menționat edilul.
Primăria se confruntă însă cu un deficit de personal, necesar pentru redactarea proiectelor. Potrivit lui Pintilie, deși au fost prevăzute fonduri pentru unele posturi, angajările sunt blocate până la jumătatea anului. „Este esențial să avem personal suficient. Avem mare nevoie de oameni, indiferent de nivel – fie că sunt asistenți, principali sau superiori. În plus, mi-aș fi dorit ca anul acesta să putem face o majorare salarială de 5%, pentru a păstra personalul existent și pentru a atrage angajați din alte instituții”, a afirmat primarul.
Totodată, edilul a precizat că mai multe posturi din primărie au rămas vacante din cauza pensionărilor, inclusiv în domenii cheie precum gospodărirea comunală, transportul public și situațiile de urgență. „Unele posturi sunt unice, iar legea impune să fie ocupate. Spre exemplu, cei de la ISU ne-au atras atenția că trebuie să avem un angajat dedicat la situațiile de urgență. Momentan, activitatea este acoperită cu doi angajați part-time, dar va trebui să scoatem postul la concurs”, a adăugat Pintilie.
Primarul a concluzionat că administrația locală depune eforturi pentru a găsi soluții la aceste probleme, însă blocajele existente limitează progresul în anumite direcții.


