Sute de cetățeni britanici au luat cu asalt străzile Londrei, într-un manifest pentru revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, la cinci ani de la Brexit. Manifestul a avut loc în contextul în care premierul Keir Starmer țintește spre o consolidare a relațiilor cu Ursula von der Leyen și, implicit, cu UE.
Britanicii au ieșit pe străzile Londrei pentru a cere întoarcerea Regatului Unit în interiorul Uniunii Europene (UE), la aproape cinci ani de la Brexit. Cetățenii din Marea Britanie se așteaptă ca noul premier al partidului laburist, Keir Starmer, să construiască relații mai apropiate cu Uniunea Europeană și cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
O mulțime de englezi îmbrăcați în culorile Uniunii Europene, albastru și galben, s-au adunat Parliament Square, într-o celebrare publică. În centrul Londrei a răsunat imnul european, ”Oda bucuriei” a lui Beethoven. Cetățenii au avut pancarte în care militau pentru revenirea Marii Britanii în U.E., iar unele dintre inscripții aveau mesajul ”Vreau să-mi recuperez libertatea de mişcare” sau ”Brexitul este un dezastru monumental”.
Unii englezi purtau tricouri pe scria ”Unde sunt banii?”, aluzie la promisiunea fostului premier Boris Johnson (2019-2022), care susținea că Regatul Unit va păstra ”350 de milioane de lire sterline” pe săptămână,