RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Spitalul CF Pașcani fără manager: Candidatele au picat proba doi din concurs. Ministerul Transporturilor urmează să decidă

Ministerul Transporturilor va numi până la finele lunii iulie un manager interimar la Spitalul CF Pașcani. Totul vine ca urmare a faptului că la concursul desfășurat săptămâna trecută nici una dintre cele trei candidate nu au reușit să treacă de proba de susținere a proiectelor manageriale.

 

La acest concurs s-a înscris Mihaela Amariei, Cristina Aissiou și Cătălina Roșca. Ele au reușit să treacă de proba scrisă, dar nu au obținut minim nota 7 la proba de susținere a proiectului. Una dintre candidate, Cristina Aissiou, este extrem de nemulțumită de modul în care a fost bocată de managerul Amariei în realizarea proiectului managerial.“Am fost descalificată din vina ei. Am luat notă mică la proiect pentru că nu am primit o serie de informații de la conducerea unității medicale. I-am cerut oficial să îmi pună la dispoziție o serie de indicatori să îi pot folosi în proiect. Mi s-a răspuns că nu este legal, că ordinul de ministru prevede doar bugetul de venituri și cheltuieli și normativul de personal. Actualul manager din poziția pe care o are, a avut acces la date să își facă proiectul. Ceea ce mi se pare extrem de nedrept. Nici mie, nici doamnei Roșca nu ni s-au dat datele. Eu m-am prezentat cu un proiect intitulat “Evaluarea spitalului din punct de vedere a calității serviciului medical”. Aici aveam nevoie de niște indicatori de calitate care se iau din statistica unității medicale, dar nu am avut acces la statistică de nici un fel”, ne-a declarat Cristina Aissiou.

  

La fel de supărată s-a arătat și Cătălina Roșca. Ea nu a dorit să facă nici o declarație oficială.”Lucrurile nu sunt foarte clare. Mai așteptăm”, a susținut doctorița Roșca.

Mihaela Amariei, managerul Spitalului CF a declarat următoarele:”Conform prevederilor art. 18, alin. (3) din OMT nr. 206/2016, “La cererea candidaţilor, spitalul are obligaţia să pună la dispoziţia acestora, în maximum 3 zile de la data solicitării, copii ale bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat, structura organizatorică aprobată şi structura de personal ale unităţii sanitare, aflate în vigoare la data solicitării”.

Drept urmare, la solicitarea contracandidatelor a fost pusă la dispoziţia acestora, în termenul prevăzut de actul normativ sus citat, toată documentaţia necesară, conform prevederilor legale. Documentaţia a fost predată pe bază de semnătură, întocmindu-se cu această ocazie un document care identifică în mod explicit conţinutul documentelor predate”, se arată într-un comunicat transmis redacției.

Precizăm faptul că la proba de susținere a proiectelor, actualul manager a obținut nota 6,70, Cătălina Roșca – 6,60 și Cristina Aissiou – 4,80.

Pe data de 25 iulie, actualului manager îi expiră cea de a doua prelungire a contractului, care a expirat în 25 ianuarie 2016. Cum nu mai este posibilă încă o prelungire, reprezentanții ministerului vor numi un manager pentru o perioadă determinată până la organizarea unui nou concurs.     

Iată comunicatul transmis redacției:

Drept urmare a întrebărilor adresate telefonic, vă transmit punctul meu de vedere, cu rugămintea de a-l publica textual, fără completări sau interpretări în cadrul textului propriu zis:

De ce am formulat contestaţie împotriva admiterii dosarelor de concurs ale contracandidatelor Roşca Cătălina Yarodara şi Aissiou Cristina Gabriela?

Răspuns: Nu am formulat contestaţie împotriva dosarului de concurs al d.nei doctor Roşca Cătălina Yarodara. După cum probabil aţi văzut pe siteul ministerului Transporturilor mt.ro, secţiunea “Despre noi”, subsecţiunea “Organizare”, capitolul “Carieră – anunţuri angajări”, partea de Resurse umane, dedicată concursului manageri spitale generale, în procesul verbal incheiat pentru ocuparea postului de manager de către comisia de concurs se arată clar motivul respingerii dosarului de concurs al candidatei Roşca Cătălina Yarodara, şi anume: “candidata nu prezintă o copie legalizată a diplomei de masterat, conform art. 11, lit. d) din OMT nr. 206/2016”.

Bănuiesc că sunteţi de acord că nu am avut acces la dosarul d.nei doctor Roşca Cătălina Yarodara, drept pentru care nu am avut posibilitatea de a constata personal lipsa documentelor din dosar, decizia respingerii dosarului aparţinând în totalitate comisiei de concurs. Faptul că la contestaţie a apărut în dosar ca printr-un miracol documentul lipsă este peste puterea mea de înţelegere, drept pentru care vă sugerez să vă adresaţi comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru clarificarea acestui aspect.

În ce priveşte dosarul candidatei Aissiou Cristina Gabriela, am contestat cu adevărat admiterea dosarului în lumina prevederilor art. 22 din OMT nr. 206/2016 care arată că “Nu pot candida la concursul de ocupare a funcţiei de manager membrii consiliului de administraţie al spitalului care organizează concursul”.

Pentru corecta informare a dvs., conform art. 187, alin. (8) din Legea nr. 95/2006 membrii consiliului de administraţie al spitalului public se numesc prin act administrativ (ordin) de către Ministerul Transporturilor.

Până la această dată nu există un ordin al ministrului transporturilor care să revoce Ordinul nr. 1270/20.11.2015 prin care era numit Consiliul de administraţie al Spitalului General CF Paşcani, din care face parte şi Aissiou Cristina Gabriela, iar în locul acesteia să fie numită o altă persoană.

Pentru a evita orice speculaţii pe această temă, vă comunic că respectiva contestaţie, pe care o consider întemeiată indiferent de alte puncte de vedere, a fost însoţită de toate documentele doveditoare, la care s-a primit următorul răspuns din partea comisiei de soluţionare a contestaţiilor: “Nu este de competenta comisiei de solutionare a contestatiilor – cf. art.9 alin.(1) din normele aprobate prin OMT 206/21.03.2016”.

De ce nu am pus la dipoziţia contracandidatelor mele toate documentele solicitate în vederea pregătirii proiectului de management?

Răspuns: Conform prevederilor art. 18, alin. (3) din OMT nr. 206/2016, “La cererea candidaţilor, spitalul are obligaţia să pună la dispoziţia acestora, în maximum 3 zile de la data solicitării, copii ale bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat, structura organizatorică aprobată şi structura de personal ale unităţii sanitare, aflate în vigoare la data solicitării”.

Drept urmare, la solicitarea contracandidatelor a fost pusă la dispoziţia acestora, în termenul prevăzut de actul normativ sus citat, toată documentaţia necesară, conform prevederilor legale. Documentaţia a fost predată pe bază de semnătură, întocmindu-se cu această ocazie un document care identifică în mod explicit conţinutul documentelor predate.

 

 

 

Related posts

Proiect european în pericol din cauza unei datorii de 600.000 de lei a Primăriei către ANAF

Răzvan Grecu

Trei proiecte în dezbatere publică: Cimitirul din Fântânele, Ştrandul Municipal şi parcările

Ema Roman

Primăria Pașcani angajează patru muncitori necalificați

Redacția
Încarcă...