RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primele concluzii după lucrările “fără cap”, de extindere a rețelei de gaz metan, din Gâștești

Drumurile afectate de lucrările de realizare a rețelelor de gaz metan, în suburbia Gâștești, au fost aduse parțial la starea inițială, dar administrația locală continuă să se declare nemulțumită de modul de realizare a acestora.

Pe porțiunile unde a fost amplasată conducta de gaz metan, au fost sesizate multe aspecte neclare, ceea ce a condus la apariția unor probleme legate de circulația mașinlor și locuitorilor din zonă.

“Am găsit soluția să refacem acele străzi. Nu îmi doresc să fiu în pielea cetățenilor de acolo. Constructorul ar fi dorit să amâne aceste lucrări pentru anul viitor, ceea ce nu este posibil”, a explicat primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie.

În conferința de presă de astăzi, acesta a lăsat de înțeles că lucrările vor continua cu aceeași firmă, doar că pentru ultima parte a acestora va fi desemnat un diriginte de șantier, pentru continuarea lor, în bune condiții.   

  

Cel mai probabil, societatea care a executat până acum lucrările va fi amendată, pentru că modul cum a semnalizat realizarea acestora.

Related posts

Secretarul Mircea Zuzan acuzat de viceprimarul Axinte că nu-şi face treaba!“Acest cetăţean care este viceprimar nu cunoaşte administraţie. Se bate pe acelaşi loc cu Zanet. Eu mi-am făcut treaba. Săptămâna viitoare voi prezenta dovezile!”

Răzvan Grecu

Târgu Frumosc: Se caută medic pentru cabinetul de medicină școlară

Marius Parteni

Ședință de Consiliu Local Târgu Frumos, 24 noiembrie 2022 (VIDEO)

Redacția
Încarcă...