NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primărie cheltuie 160.000 lei pentru a întocmi un proiect pentru modernizarea unor spații verzi în municipiu

Primăria Pașcani va cheltui aproximativ 160.000 lei în vederea realizării unor studii pentru atragerea de fonduri europene, pentru amenajarea și dotarea unor suprafețe de spații verzi de pe raza municipiului. Consilierii locali au aprobat suma în ședința legislativului local din 7 iulie, în urma unei rectificări bugetare.

 

 

  

Administrația locală dorește să amenajeze patru suprafețe din municipiu și suburbii. În această perioadă se lucrează la proiect, iar pâăa la finalul lunii august, reprezetanții executivului speră să se poată mândri cu documentația.În perioada următoare Primăria Municipiului Paşcani intenţionează să depună o cerere de finanţare pe fonduri europene axa 5.2 , şi titlul proiectului ar fi „Reconversii şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor vacante sau neutilizate din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi. În principiu, am identificat mai multe suprafeţe pe care le vom reîmpăduri şi vom pune bănci sau alt mobilier stradal. Deci, să amenajăm o zonă de parc”, ne-a declarat Gabriela Nedelcu, viceprimar municipiul Pașcani.

Conform celor relatate de reprezentanții Primăriei se are în vedere amenajarera unor spații în suburbiile Blăgești, Gâștești și Sodomeni.Ca şi suprafeţe identificate avem suprafaţa de teren de lângă şcoala „Iordachi Cantacuzino”, acolo unde a fost un centru de plasament şi încă sunt ruinele, practic este o zonă nefuncţională. La grădiniţa din Blăgeşti, am identificat acea suprafaţă pe care vrem să o amenajăm ca şi parc, şi mai avem la Gâşteşti şi la Sodomeni două suprafeţe care merită reîmpădurite şi redate circuitului natural”, a completat viceprimarul.

Municipiul Pașcani se confruntă cu o mare lipsă de spații verzi, dar și locații unde cetățenii să se poată destinde.Pentru că timpul este destul de scurt vrem să depunem proiectul repede. Până la finalul lunii august, sperăm să reuşim să întocmim toată documentaţia. Sperăm să avem succes, şi astfel cu ajutorul unor fonduri europene să reamenajăm anumite suprafeţe din Municipiul Paşcani şi să facem nişte parcuri frumoase pentru copii”, a concis Gabriela Nedelcu.

Menționăm faptul că la momentul la care primarul a solicitat aleșilor aprobarea acestei sume, consilierii nu aveau documentele oficiale în acest sens pe masa de lucru. A fost nevoie de o scurtă pauză pentru ca documentul să fie tras la xerox, astfel încât consilierii să voteze în cunoștiință de cauză.  

Advertisements

Related posts

Factura la gunoi ar putea crește de luna viitoare. Depozitul de la Tg. Frumos se închide

Marius Parteni

Paşcaniul are, începând de luni, un alt primar. Iată motivul!

Marius Parteni

Autostrada Iaşi – Tg. Neamţ, peste 5-7 ani

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site