Simona Halep, fost lider mondial, va ieși din top 10 WTA, după şapte ani, şase luni şi 12 zile. Pe locul al 8-lea în clasamentul all-time al longevității în top 10, sportiva din România va ajunge pe pozitia a 13-a chiar în săptămâna în care revine pe teren, după o pauză de trei luni. Simona Halep s-a înscris la Rogers Cup 2021, competiţie ce va fi găzduită de Montreal și care va fi transmisă în direct la Digi Sport.
„Pot să spun că va fi un obiectiv să revin în top 10, să mă lupt cu cele mai bune jucătoare din lume. Nu va fi uşor. Mă aştept la nişte înfrângeri dureroase. Cele 3 luni în afara turneelor contează mult”, a declarat Simona Halep, luni, la Cluj, unde a venit să urmărească Winners Open, singurul turneu de categorie WTA din România.
Calendarul Simonei Halep mai include o oprire la turneul de la Cincinnati, după care va evolua în ultimul Grand Slam al sezonului, la US Open.
„Am plăcere, am dorinţa de a reveni la nivelul cel mai înalt. Rămâne de văzut ce pot să fac. Să fiu sănătoasă, să fiu aptă să joc toate cele trei turnee şi să câştig câteva meciuri dacă se poate”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


