RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Școlile din județul Iași unde elevii au cele mai multe absențe

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în judeţul nostru există un număr de 22 de şcoli unde fiecare elev are în medie peste 20 de absenţe nemotivate pe primul semestru al acestui an. Cele mai interesante rezultate sunt însă în vârful topului, unde pe primele locuri se află două şcoli care se detaşează vizibil anul acesta şi unde fiecare elev are în medie peste 44 de absenţe nemotivate.

 Dacă ar fi să se ne luăm după acest calcul mediu, cele două şcoli ar trebui să rămână fără elevi, deoarece aceştia ar trebui exmatriculaţi în masă. „Există o tendinţă spre absenteism, sunt şi derapaje comportamentale, şi forme de agresivitate de care ne ocupăm cât mai prompt. Elevii trebuie să ştie că la 40 de absenţe intervine exmatricularea“, a declarat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general în cadrul Ins­pectoratului Şcolar General (ISJ).

Avem astfel pe primul loc cu media de 50 de absenţe nemotivate pe elev Liceul Tehnologic Holboca, pe locul II se află Şcoala Gimnazială „Ion Neculce“ din Iaşi cu 44 de absenţe nemotivate pe elev, pe locul III se află Şcoala Gimnazială Slobozia Deal, cu 35 de absenţe nemotivate pe elevi, apoi urmează Colegiul Tehnic de Transporturi şi Construcţii din Iaşi, cu 34 de absenţe pe elev, Li­ceul Tehnologic „Mihai Busuioc“ din Paşcani cu 31 absenţe pe elev, Şcoala Gimnazială din Moţca cu 28 de absenţe pe elev, apoi Liceul Tehnologic de Mecatronică şi automatizări din Iaşi cu 28 de absenţe pe elev. Pe locul opt se clasează Şcoala Gimnazială nr. 1 din Domniţa cu 25 de absenţe pe elev, pe locul nouă, Colegiul Agri­col şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi“ din Iaşi cu 24,8 de absenţe, iar pe locul zece se află Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu“ cu 24,6 de ab­senţe nemotivate pe elev.

  

Absenţe mai puţine ca anul trecut

Advertisements

Cu privire la aceste cifre îngrijorătoare, reprezentanţii din învă­ţământul preuniversitar spun că vor lua măsuri cât mai curând. „Se observă că ponderea cea mai mare a absenţelor nemotivate este la unităţile de învăţământ din mediul rural, le liceele tehnolo­gi­ce şi în şcolile de învăţământ special. Prin urmare, este necesară o redimensionare a demersurilor manageriale şi didactice, precum şi o accentuare de consiliere în rândul elevilor şi al părinţilor. Se remarcă o medie mai ridicată a numărului de absenţe nemotivate în mediul rural, situaţie indusă parţial de sărăcia şi dezinteresul familiilor elevilor faţă de edu­caţia oferită de şcoală şi de implicarea acestora în muncile agricole“, au concluzionat reprezentanţii ISJ.

Faţă de primul semestru al anului trecut, numărul de absenţe a scăzut pe judeţ în primul semestru al acestui an, de la un număr total de 1.680.556 de absenţe la 1.623.021, la fel şi numărul celor nemotivate de la 876.976 la 830.948, câte sunt pe primul semestru al acestui an şcolar. Astfel, dacă anul trecut media era de 9,18 absenţe pe elev, anul acesta este de 7,80 de absenţe pe elev.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Reprezentanți ai Liceului Bogdan Vodă din Hălăucești, într-o mobilitate Erasmus în Cehia

Redacția

Au reînceput simulările: Astăzi s-a desfășurat proba la limba și literatura română

Răzvan Grecu

Lansare de carte la Biblioteca Municipală

Redacția
Încarcă...