News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

S-au întâlnit degeaba. Comisia de organizare a Zilelor Municipiului nu a decis nici astăzi dacă Autobuzdu lui Morar vine la Pașcani

Comisia de organizare a Zilelor Municipiului Pașcani s-a întrunit astăzi la Primărie, pentru a stabili dacă spectacolul “AutoBuzdu lui Morar” va mai avea loc la Pașcani. În urma întâlnirii nu s-a decis absolut nimic.

 

Dacă la întrunirea de acum două săptămâni se dorea ca astăzi să fie stabilite numele artiștilor care vor concerta, nici în momentul de față lucrurile nu sunt clare. Mai exact, pentru ziua de sâmbătă, 5 iulie, sunt prea puțini artiști, iar cei din comisie caută încă o formație de rock pentru a închide seara.

  

Nici situația spectacolului Autobuzdu lui Morar, nu a fost clarificată astăzi. Organizatorii nu au transmis un program oficial pe baza căruia să fie realizat un calcul, din care să rezulte de ce sumă de bani este nevoie pentru cazarea artiștilor, staffului tehnic și masa pentru acest eveniment. Se pare că abia joi vor putea da un răspuns clar, dacă evenimentul se va mai ține sau nu la Pașcani.

Șeful comisiei de organizare a Zilelor Municipiului, viceprimarul Vasile Axinte, le-a explicat celor prezenți faptul că evenimentul organizat de Radio Zu, trebuie să se încadreze în limita a 40.000 lei, pentru a nu depăși bugetul de 300.000 lei, aprobat pentru evenimentul organizat de Primărie și CL.

Consilierul local, Vasile Bălău, a propus ca o parte din banii necesari pentru masa și cazarea artiștilor să se facă din sumele încasate din închirierea suprafețelor de teren ce vor fi puse la dispoziția agenților economici de Zilele Municipiului.

Iată artiștii propuși pentru cele două evenimente:

Zilele Municipiului Pașcani:

Vineri – Aurel Tămaș, Antonia, Pepe

Sâmbătă – Matilda Pascal Cojorcărița, Alessia, Puya

Duminică – Ansamblul Mugurelul, Anda Adam, Holograf

Prezentator: Aurelian Temișan

Autobuzdu lui Morar propune următorii artiști pentru spectacolul ce ar putea avea loc la Pașcani în perioada 28-30 iunie, pe Esplanada din zona vale: Alexandra Ungureanu & Crush, Mateo, Dj Jungle, What’s Up, Nicole Cherry, Keo, Schizzo Schillz, Deep Central și Andreea Bălan & Petrișor.

Prezentatori: Daniel Buzdugan, Mihai Morar și Emilia Tudor.

 

 Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

Meteorologii prognozează ploi însoţite de descărcări electrice, de la sfârşitul acestei săptămâni

Redacția

Constantin Nemțanu a depus jurământul în Consiliul Județean Iași. Iată primele impresii!

Marius Parteni

Primăria raportează cifre umflate la prinderea de maidanezi! În 2014 și 2015 au fost prinși aproape toți câinii fără stăpân din Pașcani! Vezi câți au fost eutanasiați! (DOC)

Răzvan Grecu
Încarcă...