
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra unei noi campanii de fraude online în care infractorii trimit SMS-uri privind presupuse amenzi de circulaţie neachitate. Mesajele, care par să provină de la Ghiseul.ro sau de la autorităţi oficiale, conţin un link către un site fals, unde utilizatorilor li se cere să introducă numărul de înmatriculare şi apoi să plătească o amendă fictivă.
Specialiştii atrag atenţia că scopul real este furtul datelor personale şi bancare. DNSC le recomandă cetăţenilor să nu acceseze linkuri primite prin astfel de mesaje, să verifice informaţiile doar pe site-urile oficiale şi să raporteze tentativele de fraudă la numărul 1911 sau prin Platforma Naţională de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică.
sursa radio romania

