News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Pregătiri pentru acordarea gradaţiilor de merit în învăţământ

Profesorii cu rezultate deosebite în pregătirea elevilor îşi pot depune, în perioada următoare, dosarele pentru gradaţia de merit. Deocamdată, Inspectoratul Şcolar trebuie să stabilească fişa cu punctajele şi criteriile pentru cei care se vor înscrie la concurs.

 

 

  

Fişa va circula prin şcoli, pentru ca cei interesaţi să-şi pregătească documentaţia în vederea înscrierii la concurs. Facem menţiunea, de această gradaţie, vor beneficia, în baza unui concurs, un procent de 16 % din personalul didactic şi didactic auxiliar.

“Pentru că suntem în plin an şcolar, urmează un moment deosebit de important. Este vorba de stabilirea punctajelor pe fişa pentru acordarea gradaţiilor de merit. 16 % din personalul didactic şi didactic auxiliar beneficiază de această gradaţie în baza unui concurs de dosare.  Săptămâna viitoare vom avea o comisie paritară în care vom stabili aceste punctaje, le vom defalca, cât se poate de echilibrat pentru fiecare criteriu din această fişă, astfel încât să fie dată în unităţile şcolare, iar colegii care-şi doresc să se înscrie la acest concurs, să poată să-şi pregătească documentaţia”, a declaratMirel Pristavu – preşedintele Sindicatului Învăţământ „Spiru Haret”

Related posts

Activitate de dezvoltare personală pentru elevi și pentru cadrele didactice de la Școala Gimnazială Gâștești, susținută de Lectorul Universitar Doctor, psihoterapeut, Ana-Maria Ambrosă (Foto)

Redacția

De ce tac profesorii? “Cei mai mulți trăiesc cu senzaţia unei cetăţi asediate”

Redacția

Încep probele orale din cadrul examenului pentru posturile de directori din școli

Redacția
Încarcă...