NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Vox populi

Populație, opriți educația!

Mi se pare complet idiot modul de interpretare colectivă în care informația se bulversează și se contopește cu falsul, iar mulțimea crede. Ca un răspuns satisfăcător cititorilor  articolului trecut, nu am criticat, ci am adus o opinie personală  pertinentă cu privire la anumite incidente din timpul regalului. Însă mulți nu au „citit” sau nu au vrut să înțeleagă sensul scrierii mele. Și asta se întâmplă din fustrare, invidie, dar mai ales din needucarea lecturistică.

În ultimii 20 de ani s-a cultivat o generalitate mediocră asupra literaturii și  s-au format noi înțelesuri asupra textelor, astfel că interpretarea unui text nu mai ține doar de imaginație și inteligență, ci și de caracterul, personalitatea și cultura unui individ. Sistemul de învățământ, descurajează pe de o parte cititul, împovărând literatura cu explicații inutile contopite cu viața personală a scriitorilor. Ce sens are să-l studiez pe Eminescu atunci când oricum ce cred eu despre poezie nu are relevanță și asta pentru că unii „academicieni” au descoperit că antiteza din Luceafărul este de fapt din dorința poetului de a o săruta pe Veronica și alte bazaconii.

Realitatea e că noi nu mai citim pentru că nu ni se formează o educație pentru asta în școală, ci doar o citire agresivă, deformată de diferite articole și manuale. Iar de aici și până la a nu mai percepe textele și mesajele așa cum sunt, e un pas mic. În plus, diferite interpretări încurajează atacul la persoană, ca de exemplu: Sadoveanu a fost mason,  Eminescu a fost un afemeiat… Faptul că folosești un limbaj cu un lexic bogat nu certifică și modul de interpretare al unui text. Pe scurt, degeaba știi cuvinte dacă nu înțelegi ce citești. Exprimarea liberă conferă posibilitatea de asimiliare de cuvinte mai mult sau mai puțin uzitate. Literatura școlară obligă cititorul la denigrare și mai puțin la interpretare critică. Acum, dacă pentru o săptămână ar fi oprite canalele tv, internetul nu ar funcționa, barurile s-ar închide, cam ce ocupații zilnice ar avea românul? Poate ar mai citi….

Să revin asupra titlului… Un lucru pe care l-am mai afirmat în diverse ipostaze se referă la faptul că în acest moment educația e dictată de cei care ne vor proști. În sensul acesta, se deliberează programe școlare menite să manipuleze și să creeze panică mentală printre cei educați de către sistem. Rezultatul? O masă de oameni care nu sunt în stare să formuleze opinii, să privească atât în ansamblu cât și în esență, să fie atrași de literatură, muzică, artă în general, toate acestea fiind ambiții ale culturii de a rezista în timp. Părinții au prea multe necazuri și griji pentru a se mai ocupa de ai lor copii, astfel că educația revine școlii și fiecărui elev în parte. Se conturează în acest context o populație majoritară dezinteresată care se concentrează numai pe forme de socializare virtuală și comercialitate.

Călinescu, Lovinescu… sunt sigur că dacă ar vedea interpretările literare de astăzi ale noastre asupra scriitorilor români, s-ar întreba dacă mai există un sens pentru cele scrise de ei și lăsate moșternire nouă. Mai grav e că dacă nu ești în același tandem cu gândirea modernistă, ești considerat „frustrat” și „geniu neînțeles”. Se impune să se ia atitudine împotriva acestui sistem anacronic, împotriva îngropării artei în adierea timpului și a valorilor prost concepute. De ce programele școlare sunt întocmite de niște oameni care nu lucrează direct cu elevii și problemele acestora?! De ce nu sunt întrebați profesorii atunci când se constată că sunt lipsuri în educație și se iau decizii cu atac direct în personalul didactic?! De ce nu se mediatizează  rezultatele bune ale unor elevi și profesori (gândesc la nivel național), dar se amplifică toate neregulile și nelegiurile din sistem?! Pentru că se dorește denigrarea statutului de profesor și dezorientarea culturală a  populației pe principiul „Prostul întâi o croieşte, apoi o gândeşte”. Aceasta e o opinie sinceră a mea, clădită pe niște idei și gânduri pe care le-am cules din mințile unora, articolele altora, informații masonice și împreună cu gașca mea de genii neînțelese – nu sunt singurul –am  concluzionat. Aviz celor care au  grijă să mă denigreze! Revenind, e un spectacol în care jucătorii de pe scenă (conducătorii noștrii) râd de public (noi) și profită că suntem atât de proști încât ne mulțumim cu sacul de făină și punga de cartofi de dinanite de alegeri. Mă întreb dacă făina aceea e importată sau e făcută de țăranul nostru?

Literatura, această artă dătătoare de minte și întreținătoare de creier, se pierde în contrast cu scrierea și vorbirea superficială. Unde sunt valorile și de ce trebuie să fim marionetele unei țări în care poporul este atât de fragil și vulnerabil? Mă intrigă toate aceste lucruri, dar mă bucur să văd că Prințul Charles (vezi “Whild Carpathia”) ne iubește și ne respectă. E atât de frumoasă România! Păcat că se dorește îngroparea ei…

P.S.: Popor ridică-te! Sau e mai comod să scrii pe facebook prescurtat?!

Cu speranță, Alexandru Cristian Slătinaru

Advertisements

Related posts

Apa noastră cea de toate zilele…

Redacția

Ești pășcănean dacă…..

Răzvan Grecu

Tovarășe, le dăm orice că ei or` să fie mulțumiți!

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site