NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

PNL, PP DD și PDL se declară în opoziție la nivel de Pașcani, după jocurile politice din CJ Iași

Partidele politice sunt în mare forfotă la nivel județean, după ruperea USL. Primul semnal al destrămării acestei alianțe în județul Iași a fost dat astăzi, când vicele liberal de la Consiliul Județean a fost înlocuit de un membru al PP DD.

Mai exact, locul lui Victor Chirilă a fost luat de Alin Aivănoaei, conform votului înregistrat astăzi în plenul CJ. Cu siguranță următorul pas este cel al consfințirii ruperii alianței și în Consiliul Local, mai ales că viceprimarul liberal Marius Dangă a lăsat să se înțeleagă că va demisiona din funcția de la Primăria Iași.

  

Cât privește votul din Consiliul Județean, social-democrații spun, prin vocea liderului de grup, că vorbim despre o repoziționare a partidului.

Astăzi ne-am repoziționat politic în Consiliul Județean Iași, în sensul că s-a configurat o nouă majoritate, care sperăm noi să asigure stabilitatea proiectelor județului și consecvența acestora. De ce nu, să facă județul să funcționeze. Avem convingerea că și domnul Adomniței va înțelege că într-o democrație majoritatea este cea care dictează, chiar dacă această majoritate nu este de partea domniei sale„, ne-a declarat Cristian Stanciu, liderul consilierilor județeni PSD Iași.

Petrică Dascălu, președinte PNL Pașcani, a comentat în următorul mod votul din Consiliul Județean Iași: „Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Consiliul Județean, demonstrează că PSD a dorit ruperea USL la nivel de Iași. Inițiativa a trecut cu votul tacit al consilierilor PDL, care nu au dorit în nici un moment să susțină proiectele USL. De ce spun acest lucru. Alianța PSD – PP DD a avut voturile a doi consilieri PDL, care au încălcat spusele liderilor PDL, în privința noului vicepreședinte. Cât privește linia de acțiune a PNL în Consiliul Local Pașcani, noi vom fi în opoziție, dar totodată vom susține proiectele importante pentru comunitate”.

Ce se va întâmpla la nivel de Pașcani, în Consiliul Local? Aceasta este întrebarea pe care astăzi am adresat-o liderilor PNL, PP DD și PDL din legislativul local. Răspunsul celor chestionați de noi a fost același:”Suntem în opoziție, dar susținem proiectele importante pentru pășcăneni”.

Ioan Danu, președinte PP DD Pașcani, a spus că formațiunea locală are libertatea de a face alianțe în Consiliile Locale, dar cu condiția să fie susținute și o parte din proiectele din programul politic susținut la alegerile locale.

„Noi avem libertatea de a face alianțe, dar condiția noastră este aceea de a fi susținute o parte din proiectele care le avem cuprinse în programul electoral. Sunt cele cu care ne-am prezentat și la discuția pe marginea proiectului buget. La Iași s-a putut crea o majoritate cu ajutorul nostru, dar la Pașcani nu cred că are nimeni nevoie de noi. Aici vom fi în opoziție”, a subliniat Ioan Danu.

Și consilierii PDL Pașcani vor face opoziție față de PSD la Pașcani. Ioan Ioniță este cel care anunță faptul că nu există posibilitatea unei colaborări, mai ales că nici de la nivel central nu a fost transmis un mesaj clar.

„Nu cred că se va întâmpla așa ceva, cel puțin până la europarlamentare. Cu siguranță toate formațiunile vor merge separat pentru a vedea ce putere are, în urma votului. Dar oricum, nu vom face nici o alianță la nivel local, nici cu PSD, PNL sau PP DD”, a susținut Ioan Ioniță, vicepreședinte PDL.

Precizăm faptul că PSD deține la Pașcani 11 mandate de consilieri locali, PNL patru, în timp ce PP DD și PDL câte două.   

                

Advertisements

Related posts

Demersuri pentru PUG la Moțca

Marius Parteni

Surse PDL: Reproșurile colegilor l-au determinat pe Ioniță să demisioneze. Își negociase funcția de viceprimar în echipa lui Pantazi

Marius Parteni

În 24 de comune din judeţul Iaşi, prezenţa la referendum a fost de peste 30%

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site