NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Surse: Dumitru Pantazi ar putea candida din nou la funcția de primar în 2024

Deși mai sunt 3 ani de zile până la alegerile locale din anul 2024, în filiala locală a PSD lucrurile sunt deja clare în privința candidatului pentru funcția de primar. Conform unor informații neoficiale, Dumitru Pantazi, actualul preșdinte al PSD Pașcani, este cel care ar urma să-și asume această candidatură.

Conform informațiilor deținute de NewsPascani, Pantazi va candida și la alegerile interne pentru funcția de președinte al filialei locale a PSD, funcție pe care o deține și în prezent. Deși PSD a anunțat, prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, că prin alegerile în filiale se urmărește reformarea partidului, la Pașcani favoritul va fi tot Dumitru Pantazi.

Asta deoarece la alegerile Parlamentare din această iarnă, PSD-ul a obținut un scor foarte bun la Pașcani, aproape 30% cu aproximativ 5% procente mai mult ca PNL.

De altfel, aceleași surse neoficiale, ne-au spus că fostul primar Dumitru Pantazi răspunde pășcănenilor care-l salută cu titulatura de primar, că a fost și va mai fi primar.

  

Informațiile sunt susținute și de comportamentul lui Dumitru Pantazi din Consiliul Local. În primul rând acesta a ales să rămână consilier local, deși nu este o funcție conform aspirațiilor sale, iar într-un caz similar, fostul primar Grigore Crăciunescu a ales să demisioneze din Consiliul Local.

În al doilea rând, intervențiile sale din legislativul local sunt de cele mai multe ori calme, contrele politice cu actualul primar, Marius Pintilie, fiind lăsate în seama Gabrielei Nedelcu, a lui Mihai Dediu și a lui Sorin Olariu.

Mai mult, aleșii locali din opoziție votează la proiectele de hotărâre după cum fostul primarul Dumitru Pantazi ridică mâna, ceea ce îl certifică drept liderul opoziției și principalul contracandidat al actualului primar Marius Pintilie.  

Advertisements

Related posts

Comunicat de presă : Prezentarea Master Planului General de Transport al României în şedinţa comună a Comisiei pentru transporturi şi energie din Senat şi Comisiei pentru Transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor

Redacția

ALDE: Ofertă pentru Europa! (VIDEO)

Redacția

Senatorul Constantinescu l-a votat pe Liviu Dragnea la șefia PSD

Redacția
Încarcă...