Echipa de campanie a candidatului PSD pentru funcția de primar al municipiului Pașcani, la alegerile locale din 5 iunie, a început să distribuie pe rețelele de socializare materiale electorale, care îl au ca protagonist pe Dumitru Pantazi.
Oricine are ocazia să parcurgă pliantul va putea constata foarte ușor că marile realizări ale lui Pantazi se datorează administrației conduse în perioada 2008 – 2012, de Grigore Crăciunescu. “PIDU” este vedeta din pliantele electorale ale candidatului PSD, proiect la care acesta se gândea să renunțe în 2012.
Această investiție din fonduri europene a adus la Pașcani 5,5 milioane euro. Datorită ei au fost amplasate în zona vale camere de supraveghere pe Esplanadă și principalele artere. A fost reabilitat Centrul Social Mihail Sadoveanu, Esplanada, scările mari și mici, Parcul Peștișorul, și modernizate prin asfaltare străzile Fântânele, Ceferiștilor, Izvoarelor, Mihai Eminescu și Panta Republicii.
După patru ani în fruntea Primăriei Pașcani, candidatul PSD nu a reușit să acceseze niciun program european sau măcar să pregătească un proiect care să fie depus în acest sens.
L-am contactat telefonic pe candidatul PSD pentru a obține din partea lui un punct de vedere, dar nu a fost posibil.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


