RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pașcani: Cum poți evita să nu plătești taxa de salubrizare la o locuință aflată în procesul de construire

Un pășcănean s-a prezentat astăzi l-a audiențele ținute săptămânal de primarul Marius Pintilie cu o problemă ce privește aplicarea taxei de salubrizare. Mai exact, acesta construiește o casă, pe care nu a finalizat-o în terenul înscris în Autorizația de construire. Pășcăneanul nu locuiește acolo, casa neavând nici geamurile puse, însă a fost taxat pentru salubrizare la acea adresă.

S-a ajuns la această situație, conform explicațiilor oferite de primarul Marius Pintilie, deoarece la finalizarea termenului înscris în Autorizația de construire din punct de vedere legal construcția se consideră edificată, iar proprietarul trebuie să declare câte persoane locuiesc acolo, în vederea impunerii taxei de salubrizare.

Dacă nu face acest lucru, caz în care se află și acest pășcănean, i se impune o taxă de salubrizare din oficiu pentru 4 persoane.

Conform primarului Marius Pintilie, pentru a evita o astfel de situație, pășcănenii care își fac o casă și au depășit termenul din Autorizația de construire trebuie să vină la Serviciul de taxe și impozite unde să dea o declarație prin care să spună că la acea adresă nu locuiește nimeni.

  

Mai mult, ar trebui să facă și un proces verbal de recepție parțială a lucrărilor prin care să se constate stadiul de execuție a lucrărilor.

„Din păcate sunt foarte multe construcții în Pașcani care nu au autorizație de construcție. Așa s-au obișnuit în municipiul nostru să-și mai facă unii câte un gard să-și mai facă câte o magazie, câte o construcție fără autorizație. Dar sunt și situații în care sunt autorizații de construcție care au expirat, iar ele nu au fost finalizate printr-o recepție. Rugămintea mea este ca lumea să vină să facă recepțiile, autorizațiile de construcție, în așa fel încât o lucrare începută să aibă o finalizare, chiar dacă construcția nu este terminată, esti până la jumătate, se poate face o recepție parțială. Problema ridicată astăzi la audiențe este că la autorizațiile de construcție care nu sunt finalizate, din păcate, pe regulamentul de astăzi de la salubritate, li se impune o taxă de salubritate după expirarea autorizației de construcție și sunt oameni care n-au știut acest lucru, iar eu informez astăzi pe toată lumea că trebuie să facă declarații la salubritate și pentru acele construcții care au fost începute și nu au mai fost terminate.

Deci cine are o autorizație de construcție și a expirat este rugat să vină la taxele locale să facă declarații de salubritate pentru acea construcție. Am avut situația de la audiențe în care cetățeanul a spus că autorizația de construcție a expirat și nici geamurile nu erau puse, nu era terminată lucrareași că ea va fi terminată când va avea bani, dar i s-a pus la plată taxă de salubrizare.

Vom face și un anunț public pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pașcani. Toată lumea este invitată să facă declarații la salubritate, deci la taxele locale, pe subiectul salubritate, acolo unde au construcții și nu locuiește nimeni, pentru că în felul ăsta evităm neplăceri în anii care vor urma”, a explicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Menționăm că, edilul șef a explicat că s-a aflat și el într-o situație similară cu una dintre proprietățile sale pentru care a uitat să depună declarația pentru salubritate și a fost obligat să plătească sumele impuse de Serviciul de taxe și impozite locale.

Related posts

Primăria Pașcani va scoate la licitație un serviciu pentru toaletarea copacilor de înălțimi mari

Iulia Huțanu

Debut nefast al anului: Două persoane au murit și alte șase au fost grav afectate în urma intoxicațiilor cu CO

Redacția

Instalația termică de la Școala Specială Pașcani va fi modernizată

Redacția
Încarcă...