News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Pentagonul neagă că armata americană și-ar fi abandonat câinii în Kabul, în urma acuzațiilor unei organizații pentru drepturile animalelor

Pentagonul dezminte faptul că soldații americani şi-ar fi abandonat, pe aeroportul din Kabul, unii dintre câinii militari, la plecarea din Afganistan, relatează AFP, citat de News.ro.

„Contrar unor informaţii inexacte, armata americană nu a lăsat câini în cuşti pe Aeroportul Internaţional Hamid Karzai, şi mai ales nu a lăsat pretinşi câini militari”, a dat asigurări marţi un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Fotografii difuzate pe reţele de socializare surprind câini plasaţi într-un refugiu afgan şi nu animale aflate în responsabilitatea armatei americane, a sublinat într-un mesaj postat pe Twitter John Kirby.

Organizaţia de apărarea cauzei animalelor People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) a lansat marţi un apel solemn adresat preşedintelui american Joe Biden, pentru ca acesta să intervină pentru a permite repatrierea acestor animale, precizând că se sprijină pe surse informate.

  

Asociaţia a evocat soarta a „vreo 60 de câini specializaţi în detectarea explozivilor aşezaţi în cuşti pe pista aeroportului” şi altor 60 de câini specializaţi „închişi într-

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Macron i-a transmis lui Putin: Franţa intenţionează să ”apere integritatea teritorială a Ucrainei”

Redacția

AUR nu are bani de campanie. Simion explică de ce a fost la Gigi Becali cu Mihail Neamțu. „Campania costă 3-4 milioane de euro”

Redacția

România mai primește 19 milioane de doze de vaccin anti-COVID. Rafila dă vina pe predecesoarea sa, Ioana Mihăilă

Redacția
Încarcă...