Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri seară, la Digi 24 că, potrivit contractelor încheiate de Comisia Europeană, România ar trebui să primească anul acesta alte 19 milioane de doze de vaccin anti-COVID, el arătând că aşteaptă cu ”optimism moderat” negocierile dintre Comisie şi producători, potrivit News.ro.

Alexandru RafilaFoto: AGERPRES
Rafila este de părere că, mai importanţi decât banii în chestiunea negocierii şi a rezultatului acesteia, este ca ceea ce se va întâmpla să nu compromită ideea de vaccin şi de vaccinare.
Alexandru Rafila o critică pe predecesoarea sa, Ioana Mihăilă, spunând că aceasta ”trebuia să se gândească la prevenirea risipirii fondurilor publice” atunci când a aprobat achiziţiile de vaccinuri anti-COVID.
”Noi ne aflăm într-o situaţie dificilă, trebuie să recunosc acest lucru. (…) În luna mai a anului 2021, Guvernul României sub semnătura doamnei Mihăilă şi a primului ministru de la acea vreme, domnul Cîţu, s-au angajat să cumpere 39 de milioane de doze de vaccin de la compania Pfizer în valoare de aproape 800 de milioane de euro. Asta e situaţia pe care am găsit-o la Ministerul Sănătăţii, iar ea se adaugă unei alte comenzi asemănătoare, făcută cu două luni înainte,
» Citește continuarea pe pagina autorului


